Tudor Gavrilă, manager al Unității Teritoriale de Transport (UTT) Constanța – Transelectrica, numit administrator special BZDD SRL

 
  • Compania BZDD SRL a încheiat 4 contracte de achiziții publice în valoare totală de 511.208,49 lei.
 
Florin Tudor Gavrilă, manager al Unității Teritoriale de Transport (UTT) Constanța – Transelectrica, asociat unic al SC BZDD SRL (firmă recent intrată în insolvență) a fost numit administrator special al societăţii.
 
Florin Tudor Gavrilă trebuie să reprezinte interesele societăţii şi ale asociaţilor şi să participe la procedura insolvenţei, îndeplinind în acest sens toate atribuţiile prevăzute în art. 53, Legea 85/2014 - privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
 
Prezenta decizie a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 1394 din data de 05 aprilie 20022.
 
Amintim că în februarie 2022, judecătorii de la Tribunalul Constanța au dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății comerciale BZDD SRL, fiind desemnat, în mod provizoriu, în calitate de Administrator Judiciar, la cererea debitoarei, pe practicianul în insolvență Spectrum Insolvency I.P.U.R.L..
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 16 mai 2022. 
 
SC BZDD SRL a fost fondată în 2017, se ocupă de „activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)“ și este controlată de Gavrilă Florin Tudor, care a mai apărut și în Data Net SRL (radiată)
 
Compania BZDD SRL a încheiat 4 contracte de achiziții publice în valoare totală de 511.208,49 lei.
 
Comuna Corbu - 07 aprilie 2020 - Lucrari de realizare sistem supraveghere video stradala – valoare - 230.930,78 lei

        
Comuna Fântânele - 09 aprilie 2021 - Întocmire studiu de fezabilitate - Sistem de supraveghere video stradală în comuna Fântânele – valoare - 7.500,00 lei   
 

Comuna Mihai Viteazu (Primaria Mihai Viteazu) - 17 martie 2020 - Lucrari de realizare sistem supraveghere video stradală, valoare - 266.510,31 lei
        
Comuna Poarta Albă - 24 octombrie 2018 – Reparație sistem de supraveghere video      - valoare 6.267,40 lei
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Maurer Imobiliare Constanţa nu va intra în insolvență! Cererea Precious House SRL, respinsă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BZDD SRL a intrat în insolvență! Asociat unic, Florin Tudor Gavrilă, manager al Unității Teritoriale de Transport (UTT) Constanța – Transelectrica

24 Feb 2022 1622

Florin Tudor Gavrilă, managerul UTT Constanța – Transelectrica, cere insolvența firmei sale, BZDD SRL

31 Jan 2022 2559

Avere şi interese Liberalii Tulică şi Gavrilă se întorc în Consiliul Local Municipal Constanţa!

26 Mar 2019 3050

Evoluţia averilor în CJ Constanţa „Lada de zestre“, la final de mandat (documente)

23 May 2016 4674

Propunerile PNL pentru Consiliul Local Municipal

26 Apr 2016 5222

Noile declaraţii de avere ale aleşilor din CJC Iată cu ce se ocupă Florin Tudor Gavrilă, în lipsa veniturilor de la Radionav (documente)

04 Aug 2014 3700