ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI, PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ 09 ianuarie 2015

Mai multe infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în urma unei acţiuni  pentru siguranţa transporturilor feroviare./ De asemenea, au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

În perioada 10 noiembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa (Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa) au acţionat în zona staţiilor, triajelor de cale ferată şi pe trenurile de călători pentru menținerea ordinii şi liniştii publice, combaterea cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, (distrugeri şi contrabandă cu ţigări).
De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite în temeiul legii.

Au fost aplicate 128 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 57 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, una la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 63 la H.G. nr. 203/1994 (norme privind transporturile pe căile ferate române), 7 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor şi a valorilor şi una la alte acte normative.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 29.150 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării, de 970 de lei.
Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 4 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor. 
De asemenea, au fost identificați 1.348 călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 13.074 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7902

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2706

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2742

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2288

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2249

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1867

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2172

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2063

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2113

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2080

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1645

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2096

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1466

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1511

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2129