Buletin de presa IPJ - 22 ianuarie 2015

Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de poliţiştii constănţeni
La data de 21.01.2015, Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, l-au depistat într-un imobil situat pe Aleea Umanităţii, pe M. Geavit, de 47 de ani, din Constanţa, condamnat la 6 ani de închisoare de către Judecătoria Medgidia, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La aceeaşi dată a fost depistat şi M. Florin, de 37 de ani, din comuna Bărăganu, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 6 ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
 
Identificat de poliţiştii constănţeni şi cercetat în stare de reţinere
În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, în cazul unei reclamaţii de furt din buzunar (1000 lei), în timp ce se afla într-o sală de jocuri, a unui tânăr, a fost identificat I. Liviu, de 47 de ani, din Constanţa, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului şi documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
 
 Bănuit de comiterea unei tâlhării, identificat de poliţişti
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat şi depistat (în urma unei percheziţii domiciliare) pe Ş. Zabar, de 19 ani, din comuna Valu lui Traian, bănuit de comiterea unei tâlhării.
Acesta, la data de 03.12.2014, în jurul orei 18.00, i-ar fi smuls din mână un telefon mobil şi de pe umăr o poşetă ce conţinea încă 2 telefoane mobile acte şi suma de 450 lei, unei femei în vârstă de 39 de ani, care se afla pe bulevardul 1 Mai, la intersecţie cu strada Aurora.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare, poliţiştii au recuperat două dintre telefoanele reclamate ca sustrase.
Acesta a fost prezentat Parchetului şi ulterior Judecătoriei Constanţa, instanţă ce a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.
 
Urmărită naţional depistată de poliţiştii Postului de Poliţie Poarta Albă

La data de 21.01.2015, ora 09.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Medgidia (P.P. Albă) au depistat-o pe O. Cotilda, în vârstă de 39 de ani, din satul Răzvani, oraşul Lehliu Gară, care era urmărită naţional conform dispoziţiei emise de I.P.J. Călăraşi.
 
 Identificaţi şi cercetaţi în stare de libertate de către poliţişti

Poliţiştii din Hârşova l-au identificat şi îl cercetează în stare de libertate pe Ş. Jandarică, de 26 ani, care la data de 21.01.2015, ora 10.30, profitând de neatenţia vânzătoarei unui magazin, a sustras un telefon mobil de pe un raft.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitei.
 
Poliţiştii din Năvodari l-au identificat şi îl cercetează în stare de libertate pe B. Gabriel Radu, de 22 ani, care în ziua de 20.01.2015, ora 16.00, i-a sustras unui minor, în vârstă de 17 ani, din comuna Corbu, un telefonul mobil în valoare de 1.000 lei.
 
   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1254

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1290

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1386

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1526

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1458

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1629

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1872

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3809

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6217