Buletin de presă IPJ Constanţa - 03.04.2013

421.187 din 3 aprilie 2013

BULETIN DE PRESĂ

La nivelul judeţului au fost organizate 6 acţiuni, fiind aplicate 27 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.880 lei.

INFRACŢIUNI JUDICIARE

La data de 2 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, i-au depistat pe M. P., de 17 ani şi O. M., de 11 ani, ambii din Medgidia, suspectaţi de săvârşirea a două furturi din autoturisme, comise pe raza municipiului Medgidia, în zilele de 12, respectiv 23 martie a.c.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu minorii în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

La data de 2 aprilie a.c., ora 11.45, poliţiştii din Comana au fost sesizaţi de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că mai multe persoane vor merge să sustragă componente de la fostele sistemele de irigaţii, de pe raza localităţii.
Deplasaţi la faţa locului poliţiştii l-au identificat pe numitul G. Mihail-Vasile, din localitatea Chirnogeni, într-o conductă metalică din apropierea staţiei de pompare Comana.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu a apucat să sape sau să sustragă bucăţi de conductă.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspectul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

La data de 3 aprilie a.c., ora 01.00, poliţiştii Postului Transporturi Feroviare Constanţa, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la peronul 1 al staţiei C.F. Constanţa se afla o femeie, de aproximativ 30 de ani, care nu şi-a putut justifica prezenţa la acea oră târzie.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat faptul că femeia, în vârstă de 36 de ani, este dată în urmărire de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, fiind dispărută de la domiciliu în împrejurări necunoscute în data de 01.09.2012. Persoana depistată a fost încredinţată familiei, aceasta declarând că pe timpul dispariţiei de la domiciliu nu a fost victima vreunei infracţiuni.


Acţiuni ale poliţiştilor


La data de 2 aprilie a.c., între orele 11.00-13.00 şi 17.00-20.00 poliţiştii Secţiei 2 au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii faptelor de parazitism social.
Cu această ocazie s-a acţionat în 4 zone de pe raza de competenţă, au fost legitimate 16 persoane şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.900 lei.

ACTIVITATEA RUTIERĂ


În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 466 sancţiuni contravenţionale, în valoare de76.050 lei.


Accidente rutiere

La data de 2 aprilie a.c., ora 08.20, S. Cosmin-George, de 31 ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia şi la intersecţia cu strada Bucovina, a accidentat uşor pe T. Elena, de 55 de ani, care s-a angajat în traversare pe marcaj pietonal.
La data de 2 aprilie a.c., ora 09.45, T. Elena Lavinia, de 21 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Al.Lăpuşneanu şi în zona unei unităţi comerciale a accidentat uşor pe P. A.L., de 15 ani, care traversa regulamentar pe marcaj pietonal.

La data de 2 aprilie a.c., ora 16.10, pe strada Vasile Lupu din Medgidia, V. Ion, de 44 de ani, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autoturism, a pierdut controlul şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de V. Ionel, de 53 ani. În urma accidentului a fost rănit uşor conducătorul primului autoturism.

Infracţiuni constatate


Poliţiştii Secţiei 5, cercetează în stare de libertate pe L. R., de 17 ani, care a condus un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.


Poliţiştii din Albeşti cercetează în stare de libertate pe A. Mihai Daniel, de 20 de ani, care a condus un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.


Poliţiştii din Albeşti cercetează în stare de libertate pe Z. Ionuţ-Mandache, de 25 de ani, care a condus un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 410

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 392

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3708

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 585

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 981

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2597

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3586

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 418

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1078

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 960

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 641

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 3998

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1163

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 832

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 787