Comunicat de presă - Caravana isteţilor 23 ianuarie 2015

ACTIVITATE INFORMATIV – PREVENTIVĂ ÎN RÂNDUL ELEVILOR ŞI PĂRINŢILOR, LA MARITIMO CONSTANŢA ÎN DATA DE 24 IANUARIE


În cadrul programelor de prevenire a criminalităţii derulate atât la nivel naţional cât şi local, copiii reprezintă o prioritate a poliţiştilor constănţeni. Astfel, în cadrul parteneriatelor încheiate  de către Inspectoratul General al Poliţiei Române – I.C.P.C. cu Pro Educatie Consulting Publishing, sâmbătă 24 Ianuarie, între orele 16.00 – 21.00 se va desfăşura o activitate interactivă de prevenire a victimizării minorilor cât şi de prevenire a comportamentelor antisociale în incinta Centrului Comercial Maritimo din Constanţa, intitulat “Caravana Isteţilor – Ştiu, mă informez, deci sunt cel mai bun!”

La eveniment sunt înscrişi elevi din cadrul I.S.J. Constanţa pentru a participa la concursurile cu tematică preventivă şi rutieră, dans, pictură etc., în cadrul acestuia îmbinându-se plăcut momentele artistice cu cele de asimilare a informaţiilor cu caracter preventiv.

Poliţiştii structurii de prevenire a criminalităţii vor discuta cu copiii, oferindu-le sfaturi şi răspunsuri la întrebări, astfel încât să dezvolte spiritul de cetăţenie activă încă de la vârste fragede, respectul faţă de aproapele nostru, vor oferi sfaturi pentru a preveni violenţele şi comportamentul delincvent în rândul acestora precum şi aspecte de prevenire a victimizării minorilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7954

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2726

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2770

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2316

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2275

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1906

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2199

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2091

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2135

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2099

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1668

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2118

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1486

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1527

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2150