Incepand cu data 15.02.2010 este interzisa comercializarea si consumul plantelor si substantelor prevazute in OUG nr 6/15.02.2010

Comunicat de presă

Astăzi în Monitorul Oficial al României nr. 100/15.II.2010 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 6 din 10 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
          Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa atrage atenţia că începând cu data 15.02.2010 este interzisă comercializarea şi consumul plantelor şi substanţelor prevăzute în ordonanţa menţionată.
          De asemeneam, în decurs de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, proprietarul, posesorul şi deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute  în tabelele anexă  are obligaţia să distrugă pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale plantele şi substanţele pe care le deţine.
       Totodată, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 697

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 553

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 460

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 687

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1217

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 434

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 998

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1056

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 842

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 374

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 859

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 546

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1211

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 415

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1281