Produse cosmetice contrafăcute în valoare de peste 200.000 lei, descoperite de poliţiştii constănţeni

La data de 27 iulie a.c., Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu Inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în legătură cu operaţiunile de import - export şi a produselor contrafăcute ori piratate, au efectuat un control asupra mărfurilor existente într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea, în data de 25.07.2012, destinatarul mărfurilor din acesta fiind o societate din Ucraina.

Cu această ocazie au fost descoperite 399 colete conţinând produse „cosmetice".

Dintre acestea, 50 conţineau 14.400 bucăţi deodorante având inscripţionat numele unei mărci protejate, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, bunuri ce au fost reţinute de către autoritatea vamală în baza Legii 344/2005.

Bunurile arătate mai sus au o valoare de piaţă estimată la 210.000 de Euro.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1, lit b din Legea nr. 84/1998 rep.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1207

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1250

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1287

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1380

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1516

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1528

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1451

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1623

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1867

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3799

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3135

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6206