Buletin Informativ - Garda de Coasta

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Acţiune de amploare în Porturile Constanţa, Agigea şi Midia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat o acţiune în cadrul unui plan de acţiune privind combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în perimetrul porturilor maritime Constanţa, Constanţa Sud Agigea şi Midia.

În urma acţiunii au fost controlate 12 containere, în două dintre ele depistându-se marfă nedeclarată autorităţii vamale cu o valoare de aproximativ 400.000 lei, poliţiştii de frontieră întocmind două lucrări penale pe numele administratorilor societăţilor comerciale în cauză.

În data de 03.10.2012, în intervalul orar 19.00 - 21.00, la nivelul Grupului de Nave Constanţa s-a organizat o amplă acţiune ce a vizat efectuarea de verificări privind legalitatea activităţilor desfăşurate în perimetrul Porturilor Constanţa, Constanţa Sud Agigea şi Midia, la porţile de acces şi în acvatoriul portuar.

Acţiunea la care au participat 19 echipaje terestre şu unul naval din cadrul Gărzii de Coastă, reprezentanţi ai Capităniei Zonale Constanţa şi lucratori vamali din cadrul Birourilor Vamale Constanţa şi Agigea, s-a desfăşurat în cadrul unui plan de acţiune privind combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere.

Totodată s-a avut în vedere verificarea legalităţii şederii cetăţenilor străini pe teritoriul României, cât şi accesul la uscat al marinarilor străini.

În urma acţiunii au fost verificate 194 de autovehicule, 105 cetăţeni străini, 170 cetăţeni români, două ambarcaţiuni în acvatoriul portuar, 12 containere cu mărfuri diverse, atât la rampele de control fizic cât şi cu echipajul mobil de detecţie nucleară - parte a programului Second Line of Defense, şi au fost dispuse două supracontroale la nave comerciale.

Au fost constatate două infracţiuni de folosire de acte nereale la autoritatea vamală, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006, valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării fiind de 397.000 lei.

Astfel, la P.P.F. Constanţa Sud Agigea au fost controlate împreună cu lucrătorii vamali două containere sosite din China, sosite pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în judeţele Dolj, respectiv Suceava.

În urma controlului a fost descoperită marfă nedeclarată reprezentând accesorii auto şi de telefonie mobilă, cu o valoare de 87.000 lei, respectiv 310.000 lei.

Pe numele administratorilor societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni români, au fost întocmite lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire de acte nereale la autoritatea vamală".

În cadrul aceleiaşi acţiuni, în Portul Constanţa Sud Agigea a fost depistat un cetăţean român domiciliat în mun. Constanţa care conducea un ansamblu auto marca MAN fără a deţine licenţa pentru efectuarea de tranport rutier de mărfuri, faptă pentru care i-au fost întocmite actele premergătorare pentru fapta prevăzută şi sancţionată de art. 281^1 Cod Penal.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă

Agent principal de poliţie

Marius Ovidiu NICULESCU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1254

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1387

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1458

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1630

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3810

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6219