Baraganu - Prefectul a solutionat o noua problema intalnita in cadrul audientelor in judet

PREFECTUL CLAUDIU-IORGA PALAZ ÎNMÂNAT PERSONAL, ÎN LANURILE, 34 DE TITLURI DE PROPRIETATE

În această după-amiază, prefectul județului Constanța a înmânat personal unui număr de 34 de locuitori ai localității Lanurile din comuna Bărăganu documentele prin care li se atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv de stat în perioada comunistă, după 1945.

"În cadrul audienței pe care am susținut-o la Bărăganu, în urmă cu două săptămâni, majoritatea cetățenilor mi s-au plâns că nu reuşesc să intre în posesia terenurilor care li se cuvin conform legii, din cauza administrației locale, care nu a făcut demersurile necesare către Comisia județeană Constanța de fond funciar. De aceea, am solicitat comisiei locale Bărăganu documentația necesară punerii în aplicare a prevederilor legale, astfel încât în ședința de miercuri, 13 aprilie, Comisia Judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra pământului a validat punerea în posesie a tuturor celor îndreptățiți. Celeritatea cu care am acționat și pentru care ne-a acuzat Cristinel Dragomir, vicepreședintele Consiliului Județean, este o caracteristică a stilului nostru de lucru, mai ales în ceea ce privește legile proprietății. Reamintesc faptul că am simplificat procedura de eliberare a ordinului care are ca obiect atribuirea în proprietate a terenurilor aflate în intravilanul localităților, că în mai puțin de un an am adus la zi toate problemele de fond funciar și cele legate de Legea 9 și că în câteva luni am soluționat toate problemele legate de exproprieri pentru a crea front de lucru pentru autostradă și pentru șoseaua de centură. Bineînțeles că acțiunea din comuna Bărăganu se va repeta și în alte localități din județ, ori de câte ori va fi necesar și cu aceeași promptitudine, căci niciun efort nu este prea mare atâta timp cât îl depunem în interesul cetățeanului." a declarat Claudiu-Iorga Palaz.

Nr. 52/CP/15.04.2011 Cancelaria Prefectului


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 381

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 452

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 513

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 705

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 546

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 654

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 710

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 514

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 578

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 555

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 774

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3401

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14132

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 932

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 932