Proiecte antidrog şi antiviolenţă la liceul din Techirghiol

În această săptămână, elevii Liceului Teoretic “Emil Racoviță” din Techirghiol au participat la activități cuprinse în calendarul unor proiecte desfăşurate în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța (C.P.E.C.A.)  și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța (I.J.J.).
Prima întâlnire, organizată în cadrul proiectului “Siguranța ta are prioritate!”, a avut ca grup ţintă elevi ai claselor de gimnaziu. Scopul derulării unor astfel de acţiuni este de a preveni comportamentele de risc (violență, consum de tutun, alcool, droguri, ș.a.) la vârsta preadolescenței. Elevilor le-au fost oferite informații care să-i ajute să conştientizeze potenţialele urmări ale unui comportament inadecvat. Necunoaşterea efectelor negative, a implicaţiilor sociale sau legale, pe fondul naivităţii specifice vârstei,  transformă mulţi preadolescenţi în victime ale violenţei sau ale consumului de droguri.
Cel de-al doilea proiect, “Adolescență – fără droguri și violență”, ajuns la a II-a ediție, se adresează elevilor de liceu, având în vedere creșterea cererii de droguri în rândul populației generale și, în mod deosebit, în rândul tinerilor. Obiectivul proiectului este de informare, educare, conștientizare cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool și alte droguri, dar și a violenței, ca urmare a consumului de substanţe interzise.
Activitățile au fost coordonate de specialiști ai C.P.E.C.A. și I.J.J. Constanța, care au purtat un dialog deschis cu elevii, prezentându-le cazuri reale și invintându-i să-și exprime punctul de vedere și să propună soluții pentru evitarea sau rezolvarea unor situaţii similare celor puse în discuţie.

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 647

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța angajează

13 Sep 2021 1738

Modernizarea Liceului Teoretic Emil Racoviță, din Techirghiol a intrat în linie dreaptă (document)

17 Aug 2021 2415

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant

31 Mar 2021 1637

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol angajează paznic

28 Oct 2020 2495

Investiție de peste două milioane de lei Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol, reabilitat termic (document)

27 Mar 2020 4655

Județul Constanța Cinci unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

13 Feb 2020 2820

Județul Constanța. Mai multe școli parțial închise din cauza gripei. Iată lista!

11 Feb 2020 3069

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol scoate la concurs un post vacant

05 Jan 2020 2758

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol angajează contabil șef. Ce condiții sunt necesare

07 Aug 2019 1793

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, județul Constanța, organizează concurs. Iată postul vacant!

10 Apr 2018 2340

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol, județul Constanța, angajează contabil șef. Când va avea loc concursul

07 Apr 2018 2633

Exclusiv. Mai multe cazuri de râie confirmate la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Techirghiol. Ce măsuri au fost luate la unitatea de învăţământ

30 Mar 2018 5592

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” organizează concurs de angajare. Cine poate participa

14 Sep 2017 3172

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol angajează. Când se desfăşoară concursul

13 Sep 2017 3381