ȘCOALA TUZLA REDESCHIDE PORȚILE COLABORĂRILOR INTERNAȚIONALE

În perioada 10-11 martie 2016, o delegație a Școlii Gimnaziale nr.1 Tuzla, formată din director, profesor Buzan Radu-Emil, director adjunct, profesor Mihai Ioana, profesor limba turcă Gemil Meral și profesor pentru învățământul preșcolar Mihalcea Alina Cristina, a efectuat prima vizită de lucru din cadrul proiectului internațional de înfrățire „Educația multiculturală - șansa viitorului”, la Școala ”Mustafa Yeșil Ortaokulu”, Esenyurt/ Istanbul, Turcia. Problematica actului educaţional din cele două ţări, dar și stabilirea programului proiectului au reprezentat principalele activități ale acestei vizite.
 
Delegația din România a vizitat o școala primară și un liceu, dar și un centru de calificare profesională, făcându-și astfel o imagine de ansamblu asupra sistemului de învățământ din Turcia, adunând exemple de bună practică.
        
În finalul discuţiilor s-a stabilit ca o delegaţie a Școlii ”Mustafa Yeșil Ortaokulu” din Istanbul, să vină la Tuzla în perioada 28-29 martie 2016, pentru semnarea proiectului  şi schimb concret de experienţă în domeniul educațional.
 
„Mulţumim partenerilor din Turcia pentru activitatea exemplară desfăşurată cu ocazia acestei vizite. Dar cel mai important şi mai plăcut lucru pentru noi a fost căldura sufletească pe care am simţit-o pe tot parcursul vizitei, de la reprezentanți ai comunității locale, directori, profesori până la elevi, aceasta dându-ne certitudinea că ne-am făcut noi prieteni – premisa esenţială pentru traducerea în fapt a titlului proiectului: „Educaţia  multiculturală – șansa viitorului”. Sperăm ca, în viitor, elevii școlii noastre să-i cunoască pe cei ai școlii partenere prin vizite reciproce care să le deschidă  orizontul și să-i facă a înțelege necesitatea adaptării și integrării într-o societate definită de globalizare.” a declarat doamna director adjunct al Școlii Gimnaziale nr.1 Tuzla, profesor Mihai Ioana.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Școala Gimnazială Nr. 1 Tuzla, județul Constanța angajează fochist. Cine poate participa la concurs

15 Mar 2024 687

Campanie de promovare a ofertei educaționale a MApN în școlile din județul Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 725

Tudor Greceanu, cel care dă numele Școlii de Zbor de la Tuzla

13 May 2023 1795

Acțiuni pentru conștientizarea impactului segregării, la Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla

01 Apr 2022 1714

Elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, în marș cu nava-școala „Mircea”

15 May 2021 2507

Doliu în învățământul constănțean Ne-a părăsit un profesor de limba și literatura română

27 May 2019 5718

Şcoala Gimnazială nr. 1 Tuzla angajează îngrijitor

10 Mar 2019 2679

Tuzla, punctul de întâlnire a multiculturalității în Anul CentenaruluiTuzla, punctul de întâlnire a multiculturalității în Anul Centenarului

08 May 2018 3599

Post vacant la Şcoala Gimnazială nr. 1 Tuzla. Ce condiţii trebuie îndeplinite şi când va avea loc concursul

10 Nov 2017 3757

Doi elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Tuzla, pe podiumul Concursului Naţional „Diversitas“ (galerie foto)

12 Jun 2017 3693

Elevi de la școala din Tuzla în călătorie la Istanbul în cadrul unui proiect internațional de înfrățire

28 Apr 2017 7119

Peste 2.000 de copii vizitează Aeroportul Internaţional Tuzla

18 Apr 2016 3099

Educație multiculturală, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Tuzla

06 Apr 2016 3519

Şcoala Tuzla se va înfrăţi cu Şcoala „Mustafa Yeşil Ortaokulu” din Istanbul

18 Mar 2016 3783

Școala nr. 1 din Tuzla redeschide porțile colaborărilor internaționale

17 Mar 2016 3419