Connect-R, Nick Kamarera și Alinka cântă în clubul cu cea mai lungă scenă de pe litoral

Connect-R, Nick Kamarera și Alinka sunt primii artiști care deschid sezonul estival de la Mamaia. Distracția de 1 mai începe mai devreme decât de obicei odată cu deschiderea oficială a Tribute Summer Residence, petrecere programată pentru sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 23:00.

Connect-r, Dj Nick Kamarera și Alinka sunt invitații speciali ai acestei seri și vor susține un recital în clubul cu cea mai lungă scenă de pe litoral, care măsoară nu mai puțin de 15 metri lungime.

Proiectul Nick Kamarera&Alinka face furori nu numai în țară ci și în străinătate, artiștii susținând până acum doua concerte în Italia și două în Slovenia.

Alina Crișan se arată încântată de modul în care decurge acum cariera ei muzicală și spune că, în următoarea perioadă, se va concentra numai pe muzică.

„Încă nu mi-am propus să mă mărit pentru că nu am găsit persoana potrivită. Deocamdată mă concentrez doar pe cariera muzicală, care este în plină ascensiune. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că după trei ani de pauză l-am întâlnit pe Nick, alături de care am lansat acest proiect", declară Alina Crișan.

Nick Kamarera, pe de altă parte, este căsătorit de 18 ani și are doi copii, iar Alina Crișan îl consideră ca fiind cel mai bun tată.

„Nick este un tată de pus în ramă. Este minunat. Își iubește foarte mult familia. Pentru el familia este pe primul loc", declară Alina.

Deschiderea oficială a Tribute Summer Residence va avea loc sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 23:00, iar prețul unui bilet de intrare este de 30 de lei.

Tribute Summer Residence din Mamaia va fi o locație de entertainment cu caracter permanent și se laudă cu cea mai mare plajă privată de pe litoralul românesc, unde vor fi amenajate în jur de 400 de șezlonguri.

Clubul are o capacitate de peste 1500 de persoane, iar în interior a fost construită cea mai mare scenă dintr-un club de pe litoral, ce măsoară peste 15 metri lungime. Pe plaja privată va fi amenajat un beach bar și se va inaugura, în curând, un restaurant tip Grill&Salad cu o capacitate de 150 de locuri. Tribute Summer Residence va dispune și de o pisicină cu 60 de locuri și zona lounge, de terenuri de sport pe plajă și de un spațiu de joacă pentru copii.

În lunile iunie, iulie și august clubul va funcționa în zilele de vineri și sâmbătă, iar plaja și restaurantul vor fi deschise zilnic.

Se vor extinde, totodată, și locurile de parcare de la 100 disponibile în prezent la peste 400 de spații de parcare a vehiculelor.

Tribute Summer Residence și-a deschis portile la Mamaia Nord pe 1 iulie 2011, iar pe scena clubului s-au perindat nume grele precum Goran Bregovic, The Baseballs, Plan B, Loredana, Ștefan Bănică Jr., Direcția 5, Mandinga, Vama, Iris, Platform Six, Voltaj, Jukebox.

Odată cu inagurarea noului sezon, Tribute Summer Residence promite să devină cea mai in vogă locație de distracție de pe litoralul românesc, cei mai cunoscuți și apreciați artiști dance urmând a susține recitaluri aici. Alături de aceștia vor fi invitați DJ renumiți din Ibiza, Londra și Amsterdam, dar și nume sonore de pe scena dance internatională.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1256

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1534

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1632

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3816

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220