Spre Euro 2012 via Constanța!

Încep fazele regionale ale Cupei Coca-Cola, prima competiție de futsal între licee organizată de Gazeta Sporturilor la nivelul întregii țări. Premiul cel mare este o excursie la un meci din sferturile de finală ale Euro 2012!

În perioada 21-22 aprilie, la Constanța va fi aleasă echipa câștigătoare din zona de sud a țării. Sunt cinci licee la start: D. Cantemir (Tulcea), CT Transporturi (Buzău), T. Demetrescu (Craiova), Gr. Șc. Industrial "1 Mai" (Ploiești) și I. Barbu (Pitești).

Învingătoarea din cele cinci va fi desemnată în urma celor 10 jocuri din grupa în care fiecare echipă va juca împotriva tuturor celorlalte. Câștigătoarea va merge la București unde, pe 18-20 mai, se va desfășura turneul final al Cupei Coca-Cola. Vor lupta pentru premiul cel mare, excursia la Euro 2012, două echipe din București și încă patru din țară, reprezentând Nordul, Sudul, Estul și Vestul. Va exista și o câștigătoare a competiției de fete care, la rândul ei, va fi răsplătită cu excursia la Euro 2012!

Vă invităm la Sala Sporturilor din Constanța (Bulevardul Tomis nr. 102-104) pe 21 și 22 aprilie, începând cu ora 10:00. Se vor disputa câte cinci partide pe zi, iar pe 22 aprilie, de la ora 15:00, este programată festivitatea de premiere. În plus, pauzele dintre meciuri vor fi pline de surprize și pentru spectatori. Nu vor lipsi jocurile și premiile! Vă așteptăm!

Mai multe detalii pe www.cupacoca-cola.ro.

Echipa Gazeta Sporturilor


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1206

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1249

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1450

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3797

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3132

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6200