Tinerii condamnă consumul de droguri - 9 noiembrie 2014

Vineri, 7 noiembrie 2014, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol a primit vizita reprezentanţilor Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CPECA) din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.

Întâlnirea este una dintre acţiunile cuprinse în proiectul „Decid informat!”, iniţiat de CPECA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi a avut ca scop informarea tinerilor în privinţa riscurilor la care se expun prin consumul de alcool, tutun, droguri.
Astfel de dezbateri devin necesare în contextul actual al societăţii româneşti, când numărul consumatorilor este în creştere, mai ales în rândul tinerilor, categorie ameninţată de acest pericol începând de la vârste din ce în ce mai fragede.

Activitatea a fost un bun prilej pentru elevi să afle care sunt serviciile oferite de CPECA Constanţa, dar şi să discute despre riscurile şi efectele nocive ale consumului de tutun, alcool şi droguri, să descopere care sunt semnele după care pot recunoaşte un consumator, cum l-ar putea ajuta pe acesta şi care sunt prevederile legale cu privire la traficul şi consumul de substanţe interzise.

Liceenii au manifestat interes faţă de tema dezbătută, au adresat întrebări, au ridicat diverse probleme, iar la finalul discuţiilor au declarat că sunt mai bine informaţi, că au înţeles importanţa unor aspecte pe care până în acest moment le-au ignorat, că stă în puterea lor să evite anturaje, locuri, situaţii care i-ar putea introduce în lumea întunecată a traficanţilor sau consumatorilor de droguri.
Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 445

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 731

Instituția Prefectului județului Constanța Declarații privind siguranța școlară la nivelul județului Constanța

22 Feb 2024 661

Cultură Inovatorul tulcean în domeniul biologiei Radu Codreanu a decedat cu 36 de ani în urmă

11 Feb 2023 1209

#citeșteDobrogea Radu Codreanu, academicianul dobrogean îndrăgostit de biologie

11 Feb 2022 2411

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța angajează

13 Sep 2021 1752

Modernizarea Liceului Teoretic Emil Racoviță, din Techirghiol a intrat în linie dreaptă (document)

17 Aug 2021 2448

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant

31 Mar 2021 1649

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol angajează paznic

28 Oct 2020 2519

Polaris M Holding Constanța. Programul de distribuire a pubelelor între 12 și 16 octombrie

11 Oct 2020 3373

O firmă din Constanța va închiria o barcă pentru Institutul de Speologie Emil Racoviță (document)

08 Sep 2020 2891

#DobrogeaAcademică Emisiune specială de mărci poștale dedicată unui secol de cercetare speologică în România (galerie foto)

22 Jun 2020 1704

Investiție de peste două milioane de lei Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol, reabilitat termic (document)

27 Mar 2020 4689

Județul Constanța Cinci unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

13 Feb 2020 2839

Județul Constanța. Mai multe școli parțial închise din cauza gripei. Iată lista!

11 Feb 2020 3094