Nu relaţia Stat - Biserică ar trebui să îi preocupe pe parlamentarii puterii, ci calitatea vieţii persoanelor aflate în dificultate

Bucureşti, 10 martie 2011 ■ Organizaţiile semnatare ale scrisorii prin care solicită Preşedintelui României să nu promulge legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale dezavuează declaraţiile făcute astăzi de deputatul PDL Sever Voinescu, prin care acesta susţine că "resursele de investiţii ale statului în domeniul social şi reţeaua bisericii trebuie să fie corelate pentru a lucra eficient". (Sursa: Agerpres)

Noi credem că esenţial pentru un partid de dreapta aflat la guvernare ar trebui să fie asigurarea unui cadru competiţional deschis, prin care toţi furnizorii de servicii sociale - indiferent că sunt unităţi de cult, organizaţii neguvernamentale, servicii publice etc. - să intre într-o competiţie liberă în care să primeze calitatea serviciilor, scopul ultim fiind acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor aflate în nevoie. Pentru consolidarea parteneriatului între stat şi biserică - de altminteri o practică veche pentru recuperarea capitalului electoral - parlamentarii pot să găsească alte mijloace decât acelea de a transfera, printr-o lege, bani de la bugetul de stat pentru asistenţă socială doar către biserici.

Organizaţiile semnatare ale acestei declaraţii, care vor continua protestele împotriva acestei legi, sunt:

Institutul pentru Politici Publice, Fundaţia Alpha Transilvană, Fundaţia Estuar, Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH), Fundaţia „Alături de Voi" România, Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, Asociaţia „Divers", Fundaţia Sf. Dimitrie, Fundaţia Baylor Marea Neagră, Fundaţia „Împreună" - Galaţi, RheumCare - Târgu Mureş, Federaţia Paritate România, Fundaţia Ruhama, Organizaţia „Trebuie".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 236

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 571

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 1723

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 331

Primăria Negru Vodă, județul Constanța, reabilitează Căminul cultural – Cinematograf. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

24 Mar 2024 500

Grupul MEMORIAL Hospitals și-a deschis porțile la Constanța! „Scopul este să fim aproape de pacienții noștri!” (VIDEO)

24 Mar 2024 1617

Proiect finanțat prin PNRR Newbuilding Cons SRL va construi un centru de colectare a deșeurilor în comuna Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

22 Mar 2024 549

Dosarul tragediei de la 2 Mai Avocatul din oficiu al lui Vlad Matei Pascu, explicații pe înțelesul tuturor despre cererea de strămutare

20 Mar 2024 1525

Cumpărări directe Metasoft Plus SRL va furniza Primăriei Constanța servicii de întreținere și reparații de software (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 367

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială Constanța cumpără rechizite și articole de papetărie (DOCUMENT)

13 Mar 2024 599

Licitații Constanța Direcția Generală de Asistență Socială, licitație pentru lucrări de reparații generale și renovare grupuri sanitare (DOCUMENT)

11 Mar 2024 559

Locuri de muncă Constanța Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea angajează. Iată ce trebuie să știi

08 Mar 2024 793

Primăria Constanța Reprezentanții DGAS, participanți la evenimentul „Rețeaua de Coordonare a Sprijinului pentru Refugiați”

07 Mar 2024 392

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 713

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 636