Elevii din Medgidia construiesc viitorul cu ideile lor - 10 pentru Medgidia

Lafarge (Ciment) România S.A. în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia şi Organizaţia Mare Nostrum a pregătit pentru 40 de elevi de liceu şi cadrele lor didactice un curs de management de proiecte. Cursul a avut loc timp de două zile la Universitatea Ovidius din Constanţa şi respectiv la Uzina Lafarge din Medgidia şi face parte din proiectul mult mai amplu lansat de cei 3 parteneri sub denumirea de „10 pentru Medgidia".

La curs elevii au învăţat noţiuni de bază despre managementul proiectelor şi au putut lucra aplicat pe proiectele lor înscrise în concursul "10 pentru Medgidia". Acesta este un concurs de idei adresat elevilor din învăţământul pre-universitar, bazat pe conţinutul Agendei Locale 21, privind dezvoltarea durabilă a oraşului în perspectiva anului 2020. Proiectele înscrise au fost întocmite în echipe formate din maxim 10 elevi, sub îndrumarea unui profesor coordonator din cadrul instituţiilor de învăţământ participante.

Obiectivele principale ale concursului sunt creşterea nivelului de informare şi conştientizare a tinerilor cu privire la rolul lor ca cetăţeni ai oraşului în dezvoltarea pe coordonate durabile a localităţii în care trăiesc precum şi crearea contextului emoţional favorabil pentru implicarea tinerilor în proiectele cu componentă civică pe care le dezvoltă şi promovează municipalitatea, alţi actori din societatea civilă şi mediul de afaceri.

„Pe lângă activitatea sa comercială şi de producţie, Lafarge a acţionat încă de la începutul investiţiei sale în România în sensul sprijinirii diverselor activităţi menite a aduce un suport real comunităţilor unde îşi desfăşoară business-ul. „10 pentru Medgidia" este un proiect pilot lansat în 2010 în Medgidia în care avem mare încredere şi care sperăm că va da o şansă în plus elevilor de liceu pentru o traiectorie profesională deosebită. Dorim să le mulţumim membrilor juriului care au adus un aport important acestui proiect: Conf.univ.dr .Aurelia Lăpuşan - Universitatea Ovidius Constanţa, Daniela Daniel - consilier local, Mihaela Candea - director executiv Mare Nostrum, Elena Frâncu - director DJEFS, Zevri Senol - director Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa şi Edmund Piess fost director uzina Lafarge din Medgidia" a declarat Camelia Săvoiu manager de comunicare Lafarge Ciment România S.A.

Câştigători concursului 10 pentru Medgidia au fost elevii care au întocmit echipa 10Eco de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu": Mădălina Bălăceanu, Adriana Bărbulescu, Nicoleta Carazeanu, Gabriela Crişu, Aila Curtgeafar, Maria Girip, Ema Ion, Sorin-Eduard Manta, Livia Neca, Alexandra Săndulescu, Rodica Plugaru fiind profesorul coordonator. Cei 10 elevi de clasa a X-a au propus proiectul Parcul Lafarge - o intervenţie asupra parcului de pe faleză. Un proiect foarte bine documentat şi lucrat care a impresionat juriul câştigând cel mai mare punctaj din concurs.

Membrii echipei câştigătoare au primit mini laptopuri şi vor avea oportunitatea de a se implica direct în implementarea proiectului propus chiar de ei. Toţi membrii echipelor înscrise inclusiv profesorii coordonatori au primit premii de participare constând în MP3-uri, rucsaci şi posibilitatea de a participa timp de două zile la un curs avansat de management de proiecte.

Organizatorii concursului „10 pentru Medgidia" au pregătit pentru toţi elevii participanţi o vizită la Universitatea Ovidius. Aici au fost primiţi de domnul prof.univ.dr. Mihai Gîrţu - Decanul Facultăţii de Fizică, Chimie, Tehnologia Petrolului, care alături de studenţii le-au arătat acestora laboratoarele, microscoapele, sălile de curs etc. Studenţi de la Jurnalism împreună cu doamna Aurelia Lăpuşan
i-au însoţit de asemenea, pe elevi pe durata vizitei.La campus 2 aceştia au fost primiţi de cancelarul Universităţii, conf.univ.dr. Lucian Petcu iar la baza sportivă de către prof.univ.dr. Mirela Damian, prodecanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 389

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 614

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1133

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 418

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 959

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1033

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 827

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 370

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 837

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 533

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1197

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 410

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1267

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 421

A murit, la 98 de ani, Tănase Tănase, cel mai mare antrenor pe care l-a avut voleiul din România. „Drum lin, nea Tică!“

03 Apr 2024 818