A fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern care prevede alte restricții de circulație și reguli noi pentru agenții economici

  • În această seară, în Monitorul Oficial al României Partea I numărul 308 a fost publicată Hotărârea pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Actul normativ și noile restricții se vor aplica începând de duminică de la orele 00.00.

Hotărârea de Guvern adoptată joi seară prevede limitarea circulaţiei, de la ora 20:00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în localităţile care au incidenţă mai mare de 4 la mie.

Totodată, operatorii economici se vor închide la ora 18:00. În cazul care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii.
 
Conform documentului, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;


Totodată, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 27-28 martie, în intervalul orar 18,00—22,00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah şi, în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20,00—2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

De asemenea, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.

Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

De asemena se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Documentul mai prevede că se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.

Sursa foto: Monitorul oficial
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firmă nouă pe strada Avram Iancu din Constanța! Iată cu ce se ocupă

18 Apr 2024 416

Două firme noi, înființate recent la Constanța! Cine sunt fondatorii

17 Apr 2024 474

O nouă clinică stomatologică în Constanța! Iată unde își are sediul

16 Apr 2024 800

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 634

Cabinet psihologic nou în Constanța!

16 Apr 2024 663

Firme Constanța Asociați noi în Iusti Bistro Cafe SRL, din Hârșova

16 Apr 2024 408

Firme Constanța MKM Cross SRL și-a schimbat obiectul principal de activitate. Iată cu ce se va ocupa

16 Apr 2024 311

O firmă nouă, înregistrată la Constanța Green Storage SRL se va ocupa de producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice

16 Apr 2024 333

O nouă firmă de curierat, înființată recent la Constanța

15 Apr 2024 1733

Firme Constanța Familia Bucovală mută sediul social al firmei Bueno Comp SRL!

15 Apr 2024 517

Firme Constanța Acționarii firmei Zodiac 2000 SA vor aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2024. Alte puncte incluse pe ordinea de zi a adunării generale ordinare

15 Apr 2024 327

Emanuel Muntmark și Cătălin Mrejeru s-au retras din firma Vulturu Power Park SRL. Iată cum arată noua structură a capitalului social

15 Apr 2024 406

Afaceri Constanța Primăria Mihai Viteazu a vândut bunuri imobiliare mai multor persoane fizice

10 Apr 2024 451

Un cetățean ucrainean a înființat o firmă la Constanța. Cu ce se ocupă

05 Apr 2024 1022

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia – Luminița Vlădescu, Gabriela Cătălina Danciu și Emilia Mirela David, votate în continuare administratori provizorii

05 Apr 2024 554