A fost publicată în Monitorul Oficial Legea antifumat! Din 16 martie intră în vigoare! (document)

 
O lege mult așteptată de unii, dar blamată de alții, a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba desre legea privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și cmbaterea efectelor consumului produselor din tutun.
            Acest act normativ stabilește unele măsuri privind prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii, prin inscripționarea pachetelor cu produse din tutun prin desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeye, prin indicarea în produsele finale ale conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon, prin unele măsuri privind utilizarea igredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătății produselor persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației din România.
            În legea publicată în MO se precizează că prin spațiu public închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent  de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
            De asemenea, spațiul închis de la locul de muncă se înțelege orice spațiu care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
            Această lege interzice fumatul în mijloacele de transport în comun, în toate spațiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare sau cele de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.
            De la prevederile acestui act normativ fac excepție celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.
            Legea explică unde anume, în mod exact, pot fuma cei ce sunt atinși de acest viciu și cum trebuie marcate locurile unde se fumează.
            Sancțiunile pentru cei ce încalcă legea ajung până la 15.000  lei. În Europa, fumatul în baruri şi restaurante este interzis aproape în toate statele.
             Lergea intră în vigoare în termen de 45 de zile de la promulgare în Monitorul Oficial. Astfel, actul normativ îşi va face simţită prezenţa din 16 martie. 

            În secțiunea ”Documente” a acestui articol puteți analiza legea. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câte amenzi a generat Legea antifumat, de la începutul anului, la Constanţa

27 Feb 2017 2730

romanialibera.ro Cum se încalcă legea fumatului sub ochii îngăduitori ai autorităților

22 Jan 2017 3881

Noii parlamentari vor să schimbe legea antifumat

23 Dec 2016 3995

Legea anti-fumat rămâne neschimbată. S-au respins modificările propuse

04 Oct 2016 2615

Ministrul Vlad Voiculescu, despre "îmblânzirea" legii antifumat

26 Sep 2016 2880

Editorial Lupta pentru supravieţuire. Există viaţă după legea antifumat?

09 May 2016 3668

Răspuns neașteptat al unui preot! Despre fumat- „Închipuiți-vă dacă Biserica făcea proiectul ăsta de lege” (video)

30 Apr 2016 4182

Legea antifumat a generat o „ploaie” de amenzi

18 Apr 2016 2825

Baruri transformate în cluburi private. Este permis fumatul? Ce spun autorităţile din Constanţa

11 Apr 2016 19659

Editorial Toţi românii vor fi obligaţi să-şi declare cartelele prepay. De Sănătate sau de Educaţie când vă ocupaţi?

01 Apr 2016 2268

Legea antifumat se modifică Fumatul va fi permis în camere special amenajate

30 Mar 2016 3761

Un poliţist, filmat când fuma în maşina de serviciu (video)

29 Mar 2016 3063

Lege antifumat Au fost prinşi elevi cu ţigara în gură

28 Mar 2016 2486

Editorial „Numai asta ne mai lipsea!“ Nu mai are nimeni lege antifumat ca noi!

28 Mar 2016 2834

Un constănțean, amendat cu 100 de lei pentru că a fumat în loc nepermis

27 Mar 2016 2997