Amenzi pentru vecinii gălăgioşi. Cum vor intra poliţiştii cu forţa în apartamente. Iată legea care va intra în vigoare în scurt timp! (document)


De pe 26 ianuarie 2020 intră în vigoare Legea numărul 192/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Una dintre cele mai importante modificări din lege prevede să nu mai fie amendată persoana care nu are asupra sa actul de identitate. De asemenea, vecinii te pot reclama pentru gălăgia făcută în apartament, iar amenzile nu sunt de neglijat. Intrarea în locuinţă, cu forţa, de către poliţist este, de asemenea, reglementată.
 
Legea este a doua tentativă de reglementare a mai multor puncte, ce privesc atribuţiile poliţiştilor, după ce primul proiect, pornit în Guvern, nu a reuşit să devină lege pentru că a fost întors în Parlament de către Curtea Constituţională. Motivul a fost lipsa unui aviz esenţial, cel al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Cu noua lege adoptată de parlamentari, una dintre marile schimbări priveşte modalitatea de legitimare a persoanelor de către poliţişti.  
 
Astfel, conform noii legi, sancţionarea persoanelor care nu prezintă un act de identitate către omul legii este eliminată. Se sancţionează însă mult mai dur refuzul de a oferi informaţii pentru stabilirea identităţii. Articolul 35 din legea menţionată se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.35.– (1) Se interzice folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare, a armelor albe sau a armelor de foc, precum şi a mijloacelor prevăzute la art.3212 împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane.
(2) Poliţistul este obligat să permită persoanei, aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare”.
 
Una dintre modificările care au ridicat controverse în spaţiul public se referă la sancţionarea mai dură a celor care-şi deranjează vecinii în mod constant, a celor care organizează petreceri private mult prea gălăgioase. Avem, inclusiv, obligarea la muncă în folosul comunităţii.
 
De asemenea, sunt precizate situaţiile în care poliţistul poate intra cu forţa într-o locuinţă, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, pentru a preveni răspândirea unei epidemii, pentru a prinde autorul unei infracţiuni flagrante, pentru a prinde autorul unor acte de terorism. Înainte de a pătrunde în spaţiul privat, poliţistul are obligaţia de a raporta verbal despre aceasta, ierarhic, cu excepţia situaţiei în care nu este posibil. În acest caz, raportarea se face în cel mai scurt timp posibil. După înlăturarea pericolului ori prinderea autorului infracţiunii sau actelor de terorism, poliţistul are obligaţia de a părăsi spaţiul respectiv, cu excepţia situaţiei în care obţine consimţământul de a rămâne din partea persoanei îndreptăţite. Cu această ocazie nu se efectuează acte specifice percheziţiei domiciliare. De asemenea, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre posibile cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului, poliţistul este obligat să sesizeze direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege.
 

Amenzi

 
Organizarea de petreceri şi difuzarea la intensitate mare a muzicii vor fi amendate cu sume mai mari, respectiv de la 2.000 la 3.000 lei. Repetarea faptei duce la o creştere semnificativă a amenzii:
– cu amendă de 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
– cu amendă de 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii pentru tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
– cu amendă de 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii pentru organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

 
Citeşte şi:
 

A fost promulgată legea! Cum se va efectua legitimarea persoanelor şi când se poate folosi forţa (document)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Omul de afaceri Stila Goșu modifică blocul de pe strada Ion Lahovari, din Constanța (FOTO)

30 Aug 2023 4139

Ce pensii se elimină începând cu data de 1 iulie

30 Jun 2023 1443

Modificări legislative în domeniul ordinii și siguranței publice pentru polițiști. Ce prevăd acestea

21 Jan 2020 1892

Editorial! Bormaşina vecinilor, coşmarul celor care locuiesc la bloc. Ce se întâmplă peste câteva zile

11 Jan 2020 4654

Sondaj de opinie Puteri sporite pentru poliţişti! Peste 60% dintre participanţii la sondaj sunt mulţumiţi de aceste schimbări

06 Jan 2020 4259

A fost promulgată legea! Cum se va efectua legitimarea persoanelor și când se poate folosi forța (document)

29 Oct 2019 3067

Razie de amploare a polițiștilor de investigare a criminalității economice. Vizați, comercianții. Au fost aplicate sute de amenzi (galerie foto)

13 Feb 2019 2030

Tragedie în Constanţa. O fetiţă a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcţie. Afaceristul Iusuf Mahir, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

31 May 2017 7489