Legi utile

Ministerul Finanțelor a afișat pentru dezbatere publică proiectul actului normativ privind termenul de depunere a formularului 600

 
Mult controversatul act normativ privind Formularul 600 a fost postat, aseară, de Ministerul Finanțelor, pentru dezbatere publică.

Este vorba despre un proiect de ordonanță de urgență privind amânarea termenului de depunere a formularului 600, pentru declararea veniturilor persoanelor fizice autorizate și a altor persoane cu venituri pe cont propriu, pentru plata contribuțiilor sociale la pensii și sănătate.

 
Proiectul prevede ca noul termen de depunere a declarației 600 să fie 1 martie 2018 în loc de 31 ianuarie cum este în prezent.
 
Amânarea a fost anunțată public de șeful PSD, Liviu Dragnea, care a avut luni o discuție cu ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.
 
Iată, în continuare, proiectul, așa cum apare pe pagina oficială a Ministerului Finanțelor:

 
Ordonanță de Urgență pentru prorogarea unui termen
 
Luând în considerare modificările legislative în domeniul fiscal adoptate recent care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii, respectiv contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate,

în scopul evitării riscului neconformării, motivat de faptul că pentru anumite categorii de contribuabili care au obligația  să completeze și să depună, până la data de 31 ianuarie 2018  formularul 600 – Declaratie privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate, acest formular prezintă caracter de noutate,
ţinând cont de situaţia obiectivă creată de reglementarea la nivel de ordonanță de urgență  a termenului de depunere a declarației, termen care nu poate fi modificat decât printr-un act normativ de același nivel

având în vedere necesitatea ca măsura prorogării să fie adoptată anterior  expirării perioadei până la care contribuabilul poate să-și îndeplinească obligațiile declarative, respectiv 31 ianuarie 2018
luând în considerare faptul că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

se impune prorogarea termenului  până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să-și îndeplinească obligațiile declarative în vederea stabilirii contribuțiilor sociale obligatorii, respectiv  contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate
 
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
 
   Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
         
Articol unic – Termenul prevăzut la art.148 alin.(3) și art.170 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la 1 martie 2018.
 
PRIM-MINISTRU

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

"Declaraţia unică" va comasa şapte declaraţii, între care şi Formularul 600. Detalii despre document

02 Mar 2018 941

Formularul 600, simplificat. Soluția va fi prezentată săptămâna viitoare. Declarațiile ministrului Finanțelor

16 Feb 2018 402

Ministrul Finanţelor, precizări importante despre Formularul 600 - "Se va merge pe o sumă estimată"

09 Feb 2018 553

Sute de artişti au semnat o petiţie împotriva Formularului 600

07 Feb 2018 762

Informații de ultimă oră despre controversatul formular 600. Ce a declarat premierul Viorica Dăncilă

04 Feb 2018 504

Traian Băsescu, despre inițiatorii Formularul 600 - “Proşti ca noaptea”

02 Feb 2018 755

Anunț important de la ANAF. Are legătură cu controversatul formular 600. Ce trebuie să știe cei vizați

02 Feb 2018 888

Informații noi despre controversatul formular 600. Ce a declarat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici

01 Feb 2018 878

Oficial de la Guvern. Formularul 600 va putea fi depus de către contribuabilii persoane fizice până la 15 aprilie 2018

31 Jan 2018 900

Noutăți despre formularul 600. Ce a declarat premierul Viorica Dăncilă

31 Jan 2018 957

Eugen Teodorovici, despre anularea Formularului 600. Precizări importante

30 Jan 2018 847

Viorica Dăncilă - ”Vom renunţa la Formularul 600”

29 Jan 2018 892

Formularul 600 ar putea fi unificat cu Declarația 200. Precizările ministrului Eugen Teodorovici

29 Jan 2018 731

Editorial Formularul 600 sau cum să creezi panică şi confuzie printre contribuabili

25 Jan 2018 1201

Noutăţi de la ministrul Ionut Mişa privind Formularul 600

23 Jan 2018 852

Site-ul ANAF a fost blocat temporar din cauza Formularului 600

22 Jan 2018 736

Un fost ministru vrea eliminarea controversatului formular 600. Ce le transmite viitorilor miniștri din Guvernul Dăncilă

21 Jan 2018 792

Anunț important de la ANAF referitor la formularul 600 pentru determinarea contribuției de asigurări sociale

10 Jan 2018 2185

Ultima zi de depunere a formularului 600

01 Feb 2016 961