Ordinul nr. 50/2020 privind stabilirea unor măsuri organizatorice necesare pentru respectarea izolării la domiciliu, carantinării și internării. Text integral

În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 229 din 20 martie a fost publicat  Ordinul nr. 50/2020 privind stabilirea unor măsuri organizatorice necesare pentru respectarea izolării la domiciliu, carantinării și internării.
 
Având în vedere Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ținând cont de prevederile art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. e) din Ordonanța militară nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri,

luând în considerare demersurile efectuate la nivel național pentru monitorizarea și managementul infecțiilor și potențialelor infecții cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum și principalele atribuții ale Ministerului Afacerilor Interne, este necesară adoptarea unor măsuri organizatorice în vederea prevenirii și gestionării situațiilor de risc care pot apărea în acest context, ca urmare a nerespectării măsurilor de izolare la domiciliu, carantinare și internare dispuse.

În temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - Pe durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020, Poliția Română și Jandarmeria Română, prin structurile teritoriale din subordine, precum și poliția locală organizează în comun, sub coordonarea Poliției Române, dispozitive specifice pentru verificarea, la fiecare adresă/unitate sanitară, a respectării obligației persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate de a nu părăsi locația în care sunt plasate.

Art. 2. - Direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale sprijină instituțiile prevăzute la art. 1, la solicitarea acestora, inclusiv prin transmiterea, în dinamică, a datelor de identificare și a adreselor la care persoanele sunt izolate la domiciliu, carantinate sau internate către inspectoratele județene de poliție/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Art. 3. - Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate desfășoară activități specifice potrivit competențelor, la solicitarea și în sprijinul instituțiilor prevăzute la art. 1, în cazul nerespectării măsurilor de izolare la domiciliu, carantinare sau internare.

Art. 4. - Inspectoratele județene de poliție/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București centralizează și raportează, zilnic, prin centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, respectiv al municipiului București, la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției efectivele, mijloacele angrenate și rezultatele verificărilor efectuate.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Sursa foto: Monitorul Oficial
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Integral Controversatul ordin privind carantinarea municipiilor și zonelor metropolitane

14 Apr 2021 2447

S-a modificat Ordinul privind selecția candidaților în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate

09 Feb 2021 10321

Legi utile Normele de aplicare ale OUG 3/2021, publicate în Monitorul Oficial. Cum va fi angajat personalul în centrele de vaccinare

02 Feb 2021 2993

S-a publicat în Monitorul Oficial. Care sunt situațiile în care nu este obligatorie purtarea măștii pe timpul stării de alertă

24 Jan 2021 4180

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordin privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Constanța. Text integral

21 Nov 2020 5375

Se aplică de azi. Declarație pe propria răspundere noaptea. Școli și piețe închise. Fără petreceri. Doar cu mască pe stradă

09 Nov 2020 4368

Ordinul privind instituirea carantinei în Ovidiu, județul Constanța, a fost publicat în Monitorul Oficial

08 Nov 2020 3128

Localități din județele Constanța și Tulcea unde localnicii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani

07 Nov 2020 4908

HG privind prelungirea stării de alertă în România. Se aplică din 15 octombrie 2020. Text integral+document

15 Oct 2020 4930

Lege privind sancționarea formelor de discriminare și pentru egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați

13 Aug 2020 5430

Lege pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, în țară sau în afara țării și acordarea unor drepturi

11 Aug 2020 8595

Este oficial. A fost publicată Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

01 Aug 2020 4405

A intrat în vigoare Legea 151/2020 privind hărțuirea și discriminarea la locul de muncă

29 Jul 2020 4322

Text integral din Monitorul Oficial Măsurile de prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe plajele turistice

01 Jun 2020 4415

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul privind obligativitatea purtării măștii și a triajului epidemiologic

23 May 2020 4543