Se prelungește, de astăzi, starea de alertă. Ce avem de făcut în noua situație (document)


 
 
  • În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 682 din 9 iulie a fost publicată Hotărârea Guvernului României nr. 730/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Iată, integral, actul normativ

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Începând cu data de 12 iulie 2021 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.
 
Art. 2. - Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire și control ale infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:
a) anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns";
b) anexa nr. 2 - "Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților";
c) anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".
Art. 3. - În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.
 
Art. 4. - Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
 

Art. 5. - Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 668/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 782/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 856/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 967/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 1.065/2020, a Hotărârii Guvernului nr. 3/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 35/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 293/2021, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 432/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 636/2021, cu modificările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispozițiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
 
Art. 6. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 
MĂSURI pentru creșterea capacității de răspuns
Art. 1. - În condițiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. coordonarea operațională a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în condițiile art. 54 și 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
2. coordonarea operațională a poliției locale, în condițiile art. 50-521 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.
 
Art. 2. - În condițiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. se instituie obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și de a stabili programul de lucru al angajaților, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București;
 
2. furnizorii de servicii sociale își organizează programul în centrele rezidențiale în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.
 
Art. 3. - În condițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a activității Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
 
Art. 4. - (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unitățile teritoriale pentru situații de urgență, respectiv de către inspectoratele pentru situații de urgență.
 
(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliția Română, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
 
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituțiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situații de urgență, respectiv centrele de coordonare și conducere a intervenției. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
 
ANEXA Nr. 2
MĂSURI pentru asigurarea rezilienței comunităților
Art. 1. - În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
 
Art. 2. - Se pot institui izolarea și carantina persoanelor în condițiile art. 7, 8 și 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3. - În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București asigură testarea săptămânală a personalului de îngrijire și asistență, a personalului de specialitate și auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, în centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile.

Art. 4. - (1) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 3, 4 și 10 numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
(2) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 5 numai persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
(3) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) prin prezentarea documentelor pe suport hârtie sau în format electronic.
 
Art. 5. - (1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.
 
(2) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 3 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.
 
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.
 
ANEXA Nr. 3
MĂSURI pentru diminuarea impactului tipului de risc
Art. 1. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2-27;
 
2. activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
3. în spațiile deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
4. în spațiile închise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
5. competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor peste 50% din capacitatea maximă a spațiului și până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
6. în condițiile pct. 2 se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
7. activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
8. în condițiile pct. 7, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și sunt interzise la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;
 
9. în condițiile pct. 7, organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană și cu respectarea normelor de protecție sanitară;
 
10. în condițiile pct. 7, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
 
11. în condițiile pct. 7, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 1 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
 
12. activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
13. în condițiile pct. 12, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte;
 
14. se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
 
15. se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
 
16. în condițiile pct. 15 se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanți de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
 
17. în condițiile pct. 15 se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) până la capacitatea maximă a spațiului în exterior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
 
18. în condițiile pct. 15 se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
19. în condițiile pct. 15 se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
20. se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
 
21. în condițiile pct. 20 se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți mai mare de 150 de persoane în interior și mai mare de 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
22. se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
 
23. în condițiile pct. 22 se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
24. se permit organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
 
25. se permit organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;
 
26. se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:
 
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
 
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
 
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
 
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
 
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
 
27. se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
 
Art. 2. - (1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:
 
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
 
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
 
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
 
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
 
2. în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:
 
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
 
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
 
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
 
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
 
3. măsurile instituite în localitățile prevăzute la pct. 1 nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localitățile prevăzute la pct. 2 nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.
 
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. a) și pct. 2 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
 
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. b) -d) și pct. 2 lit. b) -d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
 
(4) Declarația pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) și (3), trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
 
Art. 3. - Se poate institui carantina zonală în condițiile art. 7 și 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
Art. 4. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țări care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență;

2. sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă și/sau corespondență;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România, pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor, prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi ("Green Lanes") în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale - C (2020) 1.897 din 23 martie 2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe și al autorității competente din statul de destinație;
 
3. pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
 
Art. 5. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
1. la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare;
2. la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;

c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
Art. 6. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;
 
2. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
3. măsurile prevăzute la pct. 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
 
4. în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 1 și 2 este restricționată sau închisă se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
 
5. operatorii economici prevăzuți la pct. 1 și 2 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
6. prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
7. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
 
Art. 7. - (1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.
 
(2) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
 
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
 
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele de la alin. (2) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.
 
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
 
Art. 8. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. transportul aerian se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 33 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
2. transportul feroviar se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 34 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
3. transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 35 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
4. transportul naval se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele spațiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 36 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
5. transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se desfășoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
 
Art. 9. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
 
1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori;
 
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică de 4/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
 
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
 
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
5. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;
 
6. se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
7. se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
8. se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, în baza căruia își pot desfășura activitatea;
 
9. operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnicoștiințific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2;
 
10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;
 
11. se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
12. se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
13. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în sp

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 12. Astăzi este o zi bună de observat jocul tip puzzle al minții

21 Feb 2024 576

Alertă într-un magazin din Pitești! Angajate intoxicate cu monoxid de carbon

23 Dec 2023 695

MAE Alertă de călătorie în Islanda. Stare de urgență din cauza erupției vulcanice

20 Dec 2023 694

Atenție, călători! Alertă de călătorie în Italia

24 Nov 2023 648

Franța amenințată! Aeroportul din Lille este evacuat din cauza unei alerte cu bombă. Mai multe aeroporturi evacuate după amenințări cu atac

18 Oct 2023 692

Alertă pe plaja din Neptun! Un bărbat și un copil, la un pas de înec. În ce stare sunt victimele

03 Sep 2023 2022

Alertă în pădurea Stâncești! Ce a descoperit un pasionat de detecție a metalelor

18 Aug 2023 891

MAE Atenționare de călătorie pentru Portugalia - prelungirea stării de alertă privind riscul de producere a incendiilor de vegetație

09 Aug 2023 712

Atenţionare de călătorie Grecia! Pericol major de incendii și fenomene meteo extreme

27 Jul 2023 990

Bărbat atacat de un urs într-o pădure din județul Argeș. În ce stare este victima

27 Mar 2023 1271

Stare de alertă la nivelul județului Vrancea din cauza vremii nefavorabile (DOCUMENT)

28 Jan 2023 1442

ZIUA LIVE Prefectul Silviu Coșa, precizări importante despre primul caz de flurona de la Constanța (VIDEO)

12 Jan 2023 1582

ZIUA LIVE. Stare de alertă epidemică. Există presiune pe sistemul sanitar constănțean?

11 Jan 2023 1985

CNSU a aprobat declararea stării de alertă la nivelul unui județ! Care este motivul (DOCUMENT)

27 Oct 2022 1270

Personalul sanitar încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

28 Mar 2022 1344