Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici scoate la concurs două posturi vacante

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de şef serviciu-Serviciul Strategii şi planificare urbană şi director executiv adjunct (2 posturi)-Direcţia urbanism din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa.

Concursul se desfăşoară la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, astfel:

- proba scrisă în data de 6 noiembrie 2018, ora 10.00;

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul agenţiei, în perioada 5 octombrie 2018-24 octombrie 2018, inclusiv.

Condiţii de participare sunt:

- şef serviciu-Serviciul Strategii şi planificare urbană:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice-în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice-minimum 5 ani;

-director executiv adjunct (2 posturi) – Direcţia urbanism:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau urbanism;

- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice-minimum 7 ani;
- atestat Registrul Urbaniştilor din România.


Relaţii suplimentare se pot obţine de la Daniela Iacob-consilier, Bucureşti, bulevardul Mircea Vodă nr. 44, tronson III, sector 3, telefon 0374.112.726. fax 0374.112.727 şi e-mail informatii.concurs@anfp.gov.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Transparență și competență în sectorul public” 7.300 de persoane instruite, proiectul-pilot al concursului naţional organizat şi baza de date cu personalul bugetar dezvoltată

26 Oct 2023 827

Proiect de lege. Evaluarea performanţelor profesionale ale funcționarilor publice se va face online

16 May 2022 2114

Vasile - Felix Cozma a revenit la conducerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

04 Jan 2022 3357

USR PLUS Constanța Fără posibilități de fraudare la concursurile publice

16 Sep 2021 3563

Funcţionarii din Prefectura Constanța au participat la o sesiune de pregătire profesională organizată de ANFP

07 Aug 2021 2238

Controale în cadrul instituțiilor și autorităților publice. Nereguli constatate de ANFP

08 Mar 2021 2164

Ghid ANFP Zeci de bune practici de aplicat în pandemie, vor ajunge la cel puțin 4.000 de instituții ale statului

17 Dec 2020 2142

Funcțiile din administrația locală și centrală poate fi consultate pe site-ul ANFP

13 Aug 2020 1823

Decizii semnate de premierul Ludovic Orban. Cine a mai plecat şi cine a venit prin ministere şi agenţii. Pe cine a numit şef la ANFP

05 Dec 2019 3267

De ce a plecat Liliana Mincă de la ANPC și unde va lucra. Ce spune fostul său șef Horia Constantinescu (documente)

30 Oct 2019 6452

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare

27 Feb 2019 2439

Post vacant de arhitect şef al oraşului Cernavodă, judeţul Constanţa scos la concurs. Cine poate participa

21 Feb 2019 1994

Post vacant în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Oraşului Băneasa, județul Constanța

17 Jan 2019 2251

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru Negru Vodă, județul Constanța

07 Jan 2019 1897

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru DJST Constanţa

12 Nov 2018 2104