Ai permis de conducere? Primăria Corbu angajează un şofer


Primăria comunei Corbu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, de şofer în cadrul Compartimentului Salubrizare.

Candidatul ideal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
-12 septembrie 2016, ora 10.00: proba scrisă;
-14 septembrie 2016, ora 10.00: proba practică;
-16 septembrie 2016. ora 10.00: proba interviu.


Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituţiei. Relaţii suplimentare se pot obţine şi  la sediul Primăriei Comunei Corbu, ampolasată pe str. Principală nr. 38, dar şi la numărul de telefon: 0241.765.100.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 404

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 314

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 421

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 282

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără mobilier școlar!

17 Apr 2024 392

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 805

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 463

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 714

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 387

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 966

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 534

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 382

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 713

Imobiliare Constanța Firma administrată de un consilier local PSD modifică din nou proiectul de pe bulevardul Aurel Vlaicu

13 Apr 2024 668

Primăria comunei Tuzla, județul Constanța, achiziționează servicii de salvare acvatică

13 Apr 2024 464