Locuri speciale de munca

Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Constanța face angajări. Ce posturi sunt vacante și când este programat concursul

COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” CONSTANŢA organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel:
  • îngrijitor – (2 posturi)
  • muncitor de întreținere
  • bibliotecar
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
îngrijitor
  • nivelul studiilor – medii.
  • cu vechime în muncă.
muncitor de întreținere
  • nivelul studiilor – medii.
  • calificare într-o meserie.
  • cu vechime în muncă.
bibliotecar
  • nivelul studiilor -superioare
  • absolvirea cu examen de diplomă a unei instituţii de învăţământ, secţia de biblioteconomie, sau a altor instituţii de învăţământ ai căror absolvenţi au studiat în timpul şcolarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei; Pot ocupa funcţia de bibliotecar şi absolvenţi ai altor instituţii de învăţământ care au studiat în timpul şcolarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei – cf. art. 250 lit. a din Legea 1/2011
  • utilizare avansată TIC;
  • cu vechime în muncă.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 29 august 2017, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 31 august 2017, ora 10:30: proba practică;
  • 31 august 2017, ora 13:00: proba interviu.
Bibiotecar
  • 31 august 2017, ora 09:30: proba scrisă;
  • 31 august 2017, ora 14:00: proba interviu.
 
Relații suplimentare se obțin la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Constanţa, cu sediul îu localitatea Constanţa, str. Traian nr. 19, judeţul Constanţa, tel. 0341/405826.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată ce școală constănțeană a fost desființată!

23 Jan 2018 4905

Vă mai amintiţi? Comemorare. Andreea Diana Oaida, tânăra care a murit în cumplitul accident de la Mihai Viteazu, ar fi împlinit 20 de ani

23 Aug 2017 6478

Învăţământul constănţean, în doliu. A decedat un fost profesor al Colegiul Mihai Eminescu

22 Aug 2017 4804

Profesor din Constanţa, eliminat de la concursul de ocupare a posturilor didactice. Iată de ce!

12 Jul 2017 1771

Emoții pentru profesorii din Constanța Concurs pentru ocuparea posturilor vacante didactice

12 Jul 2017 1268

Olimpiada naţională de limbă şi literatură turcă se desfăşoară la Constanţa

20 Apr 2017 935

Simpozion „Unitate în diversitate pe pământ dobrogean”, la Colegiul Național „Mihai Eminescu“

11 Nov 2016 900

Doliu la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Constanţa. Un cunoscut profesor a murit. Mesaj de condoleanţe

04 Oct 2016 6969

„Ne este dor de tine!” La Constanţa, s-a jucat baschet pentru un înger, Andreea Diana Oaida

22 Jul 2016 2502

Emoţii pentru peste 700 de profesori din Constanţa Azi, are loc proba scrisă a examenului de titularizare în trei centre

20 Jul 2016 1754

Elevii Luiza Căruntu, Teodor Ivaşcu şi Aylin Asan, la etapa naţională a Concursului Naţional „Tinerii dezbat”

03 Jun 2016 2975

Fosta campioană Elena Hanu, din Constanţa, şi-a luat doctoratul

05 Mar 2016 5294

Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Constanța marchează sărbătoarea patronului spiritual

14 Jan 2016 1389

„Ziua de Sport la Colegiul Naţional Mihai Eminescu”

17 Nov 2015 1130

Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" caută secretar

11 Sep 2015 2393

Eleva de la Colegiul „Mihai Eminescu“, acuzată că a făcut videochat, mutată disciplinar într-o altă clasă

11 May 2015 1171

Sondaj de opinie Credeţi că eleva de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ care a vrut să facă videochat trebuie sancţionată?

11 May 2015 1155

Lansare de carte la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa

26 Nov 2014 1501

Maximilian revine în faţa publicului constănţean

20 Nov 2014 1020

Litoral TV Licee istorice reabilitate?

29 Sep 2014 911

Magazin-Nautic.ro S-a întâmplat la Pontul Euxin

28 Nov 2013 1704

Yachtingul, promovat ca sport specific zonei litorale Simulator de navigaţie cu vele la cabinetul de informatică de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

24 Apr 2013 1587

Cabinet de informatică polifuncţional, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu

22 Apr 2013 1139

Colegiul Naţional Mihai Eminescu Motto - „Geniul in zdrente sau in haine aurite tot geniu ramane“. Mihai Eminescu

06 Mar 2013 2034

Colegiul Național Mihai Eminescu împlinește 93 de ani

30 Nov 2012 1005

Colegiul Național Mihai Eminescu va marca Ziua Mondială a Educației

03 Oct 2012 1188

Revedere după 40 de ani la Colegiul Mihai Eminescu Nume sonore care au făcut parte din promoţia anului 1972

01 Sep 2012 3421

Peste 160 de elevi constănţeni participă la Olimpiada de chimie

09 Mar 2012 920

Adevărul de Seară Inventatorul-elev sponsorizat de profesori

21 Dec 2011 838

Spectacol cu ocazia Zilelor Colegiului „Mihai Eminescu"

16 Dec 2011 902

Eleva Victoria Radu - „Visez să am o bibliotecă plină cu cărţile mele îndrăgite şi care să fie ilustrate de mine"

05 Nov 2011 1572

La liceul Ovidius, cei mai mulţi elevi au obţinut note de opt şi nouă la BAC

03 Jul 2011 1174

Vezi aici lista liceelor teoretice din judeţul Constanţa

21 Jun 2011 974

Societatea Nationala de Cruce Rosie - Simulare de cutremur

19 May 2011 1577

Începe faza judeţeană a Olimpiadei de Religie

19 Mar 2011 1090

Societatea Nationala de Cruce Rosie - „O lacrima pentru Japonia"

15 Mar 2011 1448

VISE - Valorizarea Inovaţiei în Suportul Educaţional - Centre de Educaţie şi Producţie Media pentru Prevenirea Abandonului Şcolar

29 Jan 2011 863

Uups! Constantenii se revolta - I.P.S. Teodosie transforma scolile in hoteluri

06 Aug 2010 514

You Can Study in the USA

03 Mar 2010 570

15 ianuarie - ziua nasterii poetului nostru national

14 Jan 2010 3889

Pe Mazare nu-l intereseaza protocolul cu PD-L

15 Sep 2009 596

Leon Alexei a luat premiul I la Olimpiada Internationala de Romana

01 Jun 2009 1434

Profesorul Surubaru s-a stins din viata

09 Jan 2009 2901

Moş Nicolae a venit la Fair Play

06 Dec 2008 794

Fundă umană în centrul municipiului

02 Dec 2008 703

„Rechinii" au revenit printre liceeni

20 Nov 2008 394

Marian Sarbu, atacant la Colegiul Mihai Eminescu

29 May 2008 670

Noua decenii de la Unirea Basarabiei cu Tara

27 Mar 2008 758

Actiuni dedicate Zilei Apei, sprijinite de RAJA

22 Mar 2008 764

RAJA, alaturi de liceenii de la Eminescu

21 Mar 2008 564