Locuri speciale de munca

Consiliul Judeţean Constanţa scoate la concurs un post vacant. Cine poate participa

Consiliul Judeţean Constanţa organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de șef serviciu – Serviciul Administrație Publică, Relații Internaționale, Arhivă și O.N.G.-uri din cadrul Direcției Generale de Administrație Publică și Juridică.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Științe Administrative, specializarea – Administrație Publică;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii;
  • să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 5 ani;
  • sa nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată. în condițiile legii.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 12 iunie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 26 iunie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Consiliului Judeţean Constanța, camera 260, telefon 0241/488.430.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanţa, dotat cu 5 pachete de determinare a drogurilor din salivă. Ce spune Marius Ţuţuianu, preşedintele CJC, despre această investiţie (galerie foto)

22 Jul 2019 361

Managerul Teatrului Naţional „Marin Sorescu" Craiova conduce comisia de concurs pentru desemnarea directorului Teatrului de Stat Constanţa

22 Jul 2019 391

Consiliul Judeţean, parte civilă într-un dosar pentru recuperarea unor bunuri furate în timpul reabilitării de către Tel Drum a tronsonului DJ 228 Nazarcea-Ovidiu

22 Jul 2019 1003

Cinci aparate de tip DrugTest vor fi predate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa

19 Jul 2019 274

Consiliul Judeţean organizează licitaţie pentru instalare bariere acces în parcarea instituţiei

18 Jul 2019 372

A fost convocată ședința ordinară a CJ Constanța. Consilierii județeni vor decide constituirea Judeţului Constanţa ca parte civilă într-un dosar penal

16 Jul 2019 619

Proiecții de filme documentare, în aer liber, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanţa

15 Jul 2019 738

ÎCCJ Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia este definitivă

11 Jul 2019 2266

Fostul preşedinte al CJ Constanţa ar putea afla sentinţa finală în dosarul în care a fost condamnat la 15 ani de închisoare

10 Jul 2019 972

Președintele Consiliului Județean Constanța, în vizită la Centrul de Sănătate din Năvodari

08 Jul 2019 498

Control efectuat asupra microbuzelor de pe traseul Năvodari-Constanţa. Au fost aplicate sancțiuni (galerie foto)

05 Jul 2019 1803

Medicul de familie al lui Nicuşor Constantinescu este noul manager interimar al Spitalului CF Constanţa

03 Jul 2019 3982

Președintele CJC Horia Țuțuianu, verificări la Secția de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța (galerie foto)

02 Jul 2019 746

Liberalul Bogdan Bola, singurul ales judeţean care şi-a prezentat raportul de activitate pentru perioada iulie 2018 - iunie 2019 (document)

02 Jul 2019 1609

Sediul Medicinei Legale şi Teatrul de Vară de la Mamaia, cele două mari proiecte de investiţii ale CJC, în faza de documentaţii tehnico-economice

28 Jun 2019 537