DIICOT Constanţa organizează concurs. Condiţii de participare

DIICOT organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a 6 funcţii publice vacante de specialist pentru efectuarea constatărilor în domeniul sistemelor informatice după cum urmează:
  • 1 post la Structura Centrală şi câte un post în cadrul următoarelor servicii teritoriale ale direcţiei Alba-Iulia, Cluj, Constanţa, Ploieşti şi Timişoara.

Condiţiile generale de participare la concurs sunt cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, r2, iar condiţiile specifice sunt:

- minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, într-una din următoarele ramuri de ştiinţă: matematică, informatică, inginerie electric, electronică şi telecomunicaţii, ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei, ştiinţe juridice, ştiinţe economice;
- cunoştinţe nivel avansat aplicaţii software pentru cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic, mijloc de stocare a datelor informatice, terminale de comunicaţii şi/ sau cunoştinţe avansate în Microsoft Windows Server, care se vor testa în cadrul probei suplimentare eliminatorii.

Concursul va avea loc la sediul Structurii central, începând cu proba suplimentară de testare a competenţelor specific necesare exercitării funcţiilor publice, în data de 25 octombrie 2018, începând cu ora 10.00; proba scrisă se va susţine în data de 31 octombrie 2018, ora 10.00, iar interviul va fi organizat la o dată ce se va comunica la momentul afişării rezultatelor probei scrise.

Dosarele de înscriere se vor depune la sediul Structurii central din Calea Griviţei nr. 24-Serviciul de Resurse Umane, în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, respective în perioada 26 septembrie 2018-15 octombrie 2018.  

Relaţii suplimentare: specialist Preda Monica-Gabriela, telefon 0214123225/ 0214123226, fax 0213111984, email bru_diicot@mpublic.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 358

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 421

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 667

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 590

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 842

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1005

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 555

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1406

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1443

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1933

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 661

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5562

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3040