DNA angajează! Trebuie să ai minim opt clase

Direcția Națională Anticorupție organizează concurs/examen în vederea ocupării unui post vacant de personal contractual - muncitor necalificat (manipulant) în cadrul Serviciului investiții, achiziții și administrativ al Departamentului economico-financiar și administrativ

Concursul/examenul va avea loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, str. Walter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1 și va consta în susținerea unei probe practice și a unui interviu, după cum urmează:
- 11 februarie 2020, ora 10,00 – proba practică, constând în testarea abilităților și aptitudinilor practice;
- 14 februarie 2020, ora 10,00– interviul, constând în testarea abilităților, aptitudinilor și motivația candidaților.

Condiții de participare:

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 286/2011,:
- cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic și European și domiciliul în România;
- cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exercițiu;
- stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberare de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinirea condițiilor de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;


precum și următoarele condiții specifice:
- studii generale (minim 8 clase);

- vechime în muncă: minim 3 ani.

Candidații trebuie să aibă disponibilitate pentru program prelungit, să dea dovadă de implicare și responsabilitate, să dețină abilități fizice necesare îndeplinirii atribuțiilor, îndemnânare, precizie, analiză și atenție la detalii, imaginație tehnică, putere de concentrare, spirit de inițiativă, capacitate de comunicare, capacitate de lucru în echipă și rezistență la stres.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, str. Walter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1, în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, și vor fi însoțite de următoarele acte:
- cerere de înscriere la concurs, adresată procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție (pusă la dispoziție de Serviciul resurse umane, perfecționare profesională și documentare);
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a prezenta cazierul judiciar, în original, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate și care să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
- curriculum vitae;
- recomandare de la ultimul loc de muncă ori copie de pe fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale din anul anterior.
Copiile actelor prevăzute mai sus, se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Atribuțiile postului de muncitor necalificat:

- Asigură descărcarea, manipularea și aranjarea în magazii a tuturor materialelor;
- Asigură transportul materialelor din magazii pe locurile de folosință și invers;
- Răspunde de ordinea și curățenia sectoarelor interioare sau exterioare repartizate (curți, alei, trotuare, spații verzi);
- Efectuează deszăpezirea sectoarelor încredințate și asigură împrăștierea de materiale antiderapante;
- Execută întreținerea spațiilor verzi;
- Execută igienizare spații prin efectuarea de mici reparații și zugrăveli;
- Răspunde de materialele primite și de inventarul din dotare;
- Participă împreună cu ceilalți muncitori la executarea unor lucrări urgente de intervenție.

Relații suplimentare se pot obține la nr. de telefon: 021/312.14.97/ int. 2658, 2657.

BIBLIOGRAFIA
pentru postul vacant de muncitor necalificat

- Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, art. 368 - Principii aplicabile conduitei profesionale a funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică;
- Hotărârea Guvernului nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special afecțiuni dorsolombare;
- Ghid de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special afecțiuni dorsolombare – Anexele nr. 1 și 2;
- Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1643/C/2015, Cap. X, Secțiunea 1, art. 71 și Secțiunea a 3-a, art. 74.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Direcția Națională Anticorupție anunță anularea unui concurs de angajare!

05 Jan 2024 1296

Oportunitate de angajare la DNA! Este vizat departamentul economico-financiar și administrativ al Direcției

18 Dec 2023 1182

Ești funcționar public și vrei să lucrezi la DNA? Acum ai ocazia! Detalii

03 Nov 2023 1526

DNA, precizări importante! Sunt vacante două posturi de conducere

02 Nov 2023 1180

DNA face un anunț important! Sunt vizate 24 de posturi de procuror

29 Sep 2023 1207

Oportunitate de angajare la DNA! Iată ce post este valabil

18 Sep 2023 1473

Angajări la DNA! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

13 Sep 2023 2856

DNA angajează doi șoferi! Este suficientă categoria B. Taxa de înscriere, 100 lei

28 Aug 2023 3538

DNA acuză – fraudă la un concurs de angajare! Începe procesul lui Constantin Dina, fost șef al DSP Constanța (RECHIZITORIU)

12 Jun 2023 2044

Vești proaste pentru cei care voiau să se angajeze ca șofer în DNA! Concursul a fost suspendat. Iată motivul

21 May 2023 2258

Direcția Națională Anticorupție angajează doi șoferi! Cât costă taxa de înscriere

09 May 2023 15853

Concurs de angajare la DNA!

08 May 2023 2047

Concurs la DNA! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

25 Apr 2023 38141

DNA caută 12 procurori! Unul pentru Constanța. Înscrierea candidaților are termen limită

16 Apr 2023 1450

Parchetul Curții de Apel Constanța angajează! Iată cine se încadrează

04 Apr 2023 2034