Două posturi de director executiv adjunct, scoase la concurs de Primăria Constanţa. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv adjunct (2 posturi) – Direcţia urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, judeţul Constanţa.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau urbanism;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 23 aprilie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 09 mai 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
  • Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 679

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 377

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 762

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 6806

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 489

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 729

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 653

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 599

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 439

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 468

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 852

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 549

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 837

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 729

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 889