Posturi vacante la Primăria Comunei Corbu!

Primăria Comunei Corbu, Județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de conducere/execuție, vacante, după cum urmează:
  • șef serviciu în cadrul Serviciului Public de Salubrizare al Comunei Corbu;
  • inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public de Salubrizare al Comunei Corbu;
  • referent în cadrul Serviciului Public de Salubrizare al comunei Corbu, Compartiment Salubrizare;
  • sortator în cadrul Serviciului Public de Salubrizare al Comunei Corbu.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

șef serviciu:

studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, în domeniul juridic, științelor inginerești sau economice;
studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției, absolvite în condițiile legii;
vechime în specialitatea studiilor absolvite de minimum 2 ani;
cunoștințe operare calculator – nivel mediu.

inspector de specialitate:

studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, în domeniul științelor economice;
vechime în specialitate studiilor absolvite de minimum 2 ani;
cunoștințe operare calculator – nivel mediu.

referent în cadrul Serviciului Public de Salubrizare al comunei Corbu, Compartiment Salubrizare:

studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;

vechime în muncă de minimum 1 an;
cunoștințe operare calculator – nivel mediu.

sortator în cadrul Serviciului Public de Salubrizare al Comunei Corbu:

studii medii sau generale absolvite în condițiile legii;
vechime în muncă de minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

17 februarie 2020, ora 10.00: proba scrisă;
19 februarie2020, ora 12.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Corbu, str. Principală nr. 38, Județul Constanța, telefon 0241/765.100.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 277

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 617

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 372

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 306

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 589

Achiziții Constanța Cine va întocmi documentația tehnică pentru parcurile fotovoltaice ce vor fi construite la Castelu și Dumbrăveni?

22 Apr 2024 508

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 365

Om de afaceri din Constanța A trecut un an de la moartea lui Tinel Timu, împușcat mortal în Canada

21 Apr 2024 624

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 476

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1451

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 543

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 476

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 477

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 367

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 660