Primăria Orașului Eforie angajează inspector debutant

Primăria Oraşului Eforie, judeţul Constanţa, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Stare Civilă al Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 26 iunie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 iulie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentate se pot obţine la Primăria Oraşului Eforie, str. Avram Iancu nr. 3, Judeţul Constanţa, telefon 0241/748.633, e-mail secretariat@primariaeforie.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Adonica Consulting SRL va elabora studii DNSH pentru reabilitarea Școlii din Eforie Nord și a lacului Belona, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 304

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 473

Cumpărări directe Constanța AMG Lorem Consult SRL va elabora studii DNSH pentru Centrul cultural „Ion Movilă“ şi centrul de excelenţă „Carmen Sylva“, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 380

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 478

Cumpărări directe Armis Aqua SRL va încasa de la Primăria Eforie peste 350.000 de lei pentru reabilitarea foișoarelor și posturilor salvamarilor (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 537

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 461

Cumpărări directe Inter Elchim SRL a mai bifat un contract cu Primăria Eforie. Firma se va ocupa de întreținerea fântânilor arteziene (DOCUMENT)

09 Apr 2024 412

Achiziție de 2 milioane de lei O firmă din Galați „împușcă” primul contract public cu Primăria Eforie, județul Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 557

Primăria Eforie caută salvamari. Contractul în valoare de peste 3,6 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 475

Consiliul Local Eforie a atribuit un contract firmei Masstudio din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

02 Apr 2024 607

Cumpărări directe Constanța Daf Trans 2000 SRL va încasa de la Primăria Eforie peste jumătate de milion de lei. Iată ce contracte a obținut (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 700

UPDATE. Cumpărări directe Constanța Grup Pro Vet SRL se va ocupa de ridicarea animalelor fără stăpân în Eforie. Contract, în valoare de 50.000 de lei (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 491

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1096

Cumpărări directe Constanța Inter Elchim SRL întreține, cu 46.000 de euro, iluminatul public din Eforie (DOCUMENT)

23 Mar 2024 597

Cumpărări directe Constanța Primăria Eforie a atribuit, în două zile, 15 contracte în valoare de peste 800.000 lei (DOCUMENTE)

21 Mar 2024 816