Primăria Oraşului Murfatlar angajează. Se solicită vechime

Primăria Oraşului Murfatlar, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante de conducere: arhitect şef.

Condiţiile specifice de participare la examen:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă  sau echivalentă, în domeniul arhitectură, urbanism sau în domeniul ubanismului şi amenajării teritoriului şi cursuri de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării construcţiilor;
  • atestat Registrul Urbaniştilor din România;
  • studii de master absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum cinci ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor
  • 16 decembrie 2019, ora 10:00, proba scrisă, la sediul primăriei;
  • data şi ora interviului vor fi anunţate în maxim cinci zile lucrătoare după susţinerea probei scrise.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituţiei până la data de 3 decembrie 2019.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Murfatlar, din strada Calea Dobrogei, nr. 1, Județul Constanța, telefon: 0241234.350, fax 0241234516, e-mail consiliu-local@primaria-murfatlar.ro, web-site www.primaria-murfatlar.ro, persoană de contact- Zugravu Simona, consilier, grad profesional superior.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de instalații apă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 624

Primăria Murfatlar, din județul Constanța, a bătut palma cu Happy Look Star SRL, pentru lucrări de arhitectură peisagistica a parcurilor! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 1570

Licitații publice Mooz Services deținută de Viorel Farcaș va moderniza iluminatul public în orașul Murfatlar în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR (DOCUMENT)

03 Apr 2024 496

Primăria Murfatlar pune la bătaie aproape 585.000 de euro pentru lucrările la noul centru de colectare deșeuri prin aport voluntar din oraș (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1200

Licitații Constanța Primăria Murfatlar cumpără expertiză tehnica sistem de distribuție gaze naturale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 468

Licitații Constanța Primăria Murfatlar, contract de peste 720.000 de euro cu Sade Global SRL pentru Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu“, din oraș (DOCUMENT)

21 Mar 2024 613

Primăria Murfatlar cumpără de la CNC Romcenter SRL stații de autobuz pentru proiectul „Smart City Murfatlar“! (DOCUMENT)

16 Mar 2024 749

Achiziții Constanța Orașul Murfatlar va avea bănci inteligente cu internet wireless și încărcare USB! Cine le va furniza?

14 Mar 2024 1557

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL modernizează cu 3,08 milioane de euro străzile din Murfatlar (DOCUMENT)

13 Mar 2024 604

Primăria Murfatlar, județul Constanța anunță închirierea unui spațiu cu destinaţia de cabinet medical

07 Mar 2024 620

Cumpărări directe Constanța Sano Construct SRL, fără niciun angajat anul trecut, va furniza servicii de dirigenție șantier Primăriei Murfatlar (DOCUMENTE)

06 Mar 2024 641

Afaceri Constanța Primăria Murfatlar a cumpărat echipamente și sisteme inteligente de management urban de la firma lui Gheorghe Bucur, fost director general adjunct la RADIONAV (DOCUMENT)

05 Mar 2024 670

Aviz pozitiv de la APM Constanța Primăria Murfatlar extinde rețeaua de canalizare în zona Siminoc

27 Feb 2024 508

Licitația pentru furnizarea stațiilor de autobuz în cadrul proiectului Smart City Murfatlar a fost contestată la CNSC

26 Feb 2024 684

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 903