Se caută un şef în Brigada Operaţiuni Speciale Constanţa

Poliţia Română organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu la Serviciul Exploatare Tehnică din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Constanţa.
 
Concursul va avea loc în data de 11 octombrie, ora urmând să fie stabilită ulterior şi comunicată în timp util. Proba constă în susţinerea unei probe unice de selecţie, printr-un interviu structurat pe subiecte profesionale. Admis este candidatul care are nota cea mai mare şi obţine cel puţin nota şapte.
 
Înscrierile se fac personal la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române -Direcţia Management Resurse Umane din str. Mihai Vodă, municipiul Bucureşti, până în data de 29 septembrie.
 
Pentru înscrierea şi participarea la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească câteva cerinţe. În primul rând să fie ofiţeri de poliţie şi să aibă concomitent pregătirea de bază care constă în studii universitare cu diplomă de licenţă sau echivalentă sau studii superioare de licenţă, ciclul I în sistem „Bologna”.
 
Candidaţii trebuie să mai aibă şi pregătire de specialitate care constă în studii de master în domeniul management sau în specialitatea studiilor de bază.
 
Pot participa la concurs persoanele care trebuie să fie declarate apte la evaluarea psihologică şi să fie declaraţi apţi medical.
 
Alte cerinţe care trebuie îndeplinite în vederea participării la concurs sunt: să aibă gradul profesional de minimum inspector principal de poliţie, să aibă vechime în muncă, în structuri de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională de cinci ani, să mai aibă cel puţin doi ani vechime în specialitatea studiilor exercitării funcţiei şi trei ani vechime în specialitatea structurii. Trebuie să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, să nu fie cercetaţi disciplinar şi să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau sa nu fie pusă în mişcare acţiunea penală.
 
La ultimele două evaluări anuale, candidaţii pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu la Serviciul Exploatare Tehnică din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Constanţa trebuie să fi obţinut calificativul „Bine”.
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lovitură de teatru la concursul pentru șefia Serviciului Supravegheri Operative din Brigada de Operațiuni Speciale Constanța

18 Oct 2023 9139

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 1969

Au spart mai multe case din Constanța Patru tineri, arestați preventiv. Ce au furat

20 Aug 2018 1655

Poliţia Română face un anunţ important Este vizată Brigada de Operaţiuni Speciale din Constanța

24 Jun 2018 4192

Brigada de Operaţii Speciale face recrutări

25 Mar 2016 4954