Șef secție A fost concurs la IPJ Constanța! Iată cine a fost declarat câștigător

 
 
 
  • Secția 7 Poliție Rurală Crucea are în arondare următoarele posturi de poliţie: Horia, Crucea, Ciobanu, Ghindăreşti, Topalu, Gârliciu, Saraiu, Pantelimon, Vulturu.
 
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de șef secție III la Secția 7 Poliție Rurală Crucea, din cadrul Poliției oraș Hârșova, prevăzută la poziţia 1445 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă (din rândul ofițerilor de poliţie).
 
Concursul s-a desfăşurat la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa şi a constat în susţinerea unei probe unice, respectiv un interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica şi bibliografia stabilite de către comisie, conform legislației în vigoare.
 
Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale s-a făcut cu note de la 1 la 10.
 
Conform procedurilor, este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00.   
 
Câștigătorul concursului a fost desemnat inspector principal Florin Colniceanu.
 
Acesta a obținut nota 7,18.
 
Secția 7 Poliție Rurală Crucea are în arondare următoarele posturi de poliţie: Horia, Crucea, Ciobanu, Ghindăreşti, Topalu, Gârliciu, Saraiu, Pantelimon, Vulturu.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Se caută șef pentru Serviciul Antidrog din Constanța!
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concurs pentru adjunct la Poliția Medgidia! Iată cine a câștigat

28 May 2023 4140

Florin Pitorac, cel mai nou șef din IPJ Constanța! Iată ce concurs a câștigat

21 May 2023 6450

SPP din IPJ Constanța are un nou șef! Iată cine este și ce notă a obținut la concurs

17 May 2023 5405

Octavian Stanciu Comandant nou în Poliția Județului Constanța!

17 May 2023 2211

Sefi noi în IPJ Constanța! Iată cine sunt și ce note au obținut

11 May 2023 1892

Șef nou în IPJ Constanța! Iată cine este. Aproape de nota 10

09 May 2023 4009

Concurs la sediul IPJ Constanța! Se caută doi șefi de post

04 May 2023 1265

Concurs la Direcția Control Intern din Inspectoratul General al Poliției Române! Ce funcție este vizată

12 Apr 2023 1185

Se caută adjunct pentru şeful poliţiei din Medgidia!

12 Apr 2023 1994

Concurs la IPJ Constanța! Iată ce funcție de conducere este vacantă

09 Apr 2023 1531

Se caută șef de post I la Postul de Poliție comunal Adamclisi

07 Apr 2023 1052

Un nou concurs la IPJ Constanta! Este vizat unul dintre cele mai importante servicii

05 Apr 2023 1675

Se caută șef pentru SPP din IPJ Constanța! Condiții

29 Mar 2023 1652

Poliția Română, anunț important! Este vizat IPJ Constanța

28 Mar 2023 3759

Biroul Rutier Constanța are un nou șef! Iată cine este

28 Mar 2023 5837