SRI angajează. Ai nevoie de diplomă de bacalaureat. Unde trimiți CV-ul

Serviciul Român de Informații caută subofiţer operativ în Brigada Antiteroristă

Condiţii generale

cetăţenie română şi domiciliul în ţară;
conduită civică şi morală corespunzătoare;
dorință de a urma o carieră militară;
respect faţă de valorile democraţiei şi statului de drept;
să nu se afle în curs de cercetare, urmărire sau judecată penală sau să nu fi fost
condamnat definitiv penal;
să nu consume, să nu fi consumat și să nu fi desfășurat operațiuni cu substanțe interzise de cadrul legal.

Condiţii specifice: studii liceale, cu diplomă de bacalaureat.

Abilități și aptitudini

rezistenţă la efort şi la lucru în ture;
robusteţe fizică și calități sportive;
cunoașterea şi aplicarea de procedee de luptă corp la corp;

maturitate în gândire, discernământ, tact, răbdare;
spirit de observaţie în sesizarea şi descoperirea premiselor şi factorilor de pericol şi risc,
capacitatea de a analiza şi de a adopta măsurile ce se impun pentru prevenirea şi
înlăturarea acestora;
stăpânire de sine şi luciditate în condiţii de suprasolicitare;
comunicare și relaționare.  

Toate posturile descrise vor fi ocupate în sistem concurenţial şi se supun condiţiilor generale de acces în Serviciul Român de Informaţii.

Dacă eşti interesat trimite CV-ul tău la hr@sri.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oportunitate de angajare în SRI! 31 martie, ultima zi pentru înscriere! Vizați, elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

30 Mar 2024 1264

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2716

Ai până în 23 de ani și vrei să lucrezi la SRI?

01 Nov 2023 18221

SRI angajează! Vezi „portretul“ candidatului ideal

26 Oct 2023 2249

Doi cetățeni străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din Constanța

10 Jul 2023 963

„Portiță“ de angajare la SRI! Se cere atenţie la detalii și muncă în echipă!

16 Jun 2023 8957

SRI angajează! Cerințe și responsabilități

14 May 2023 2455

Serviciul Român de Informații angajează! Porterul candidatului ideal

28 Apr 2023 1732

Serviciul Român de Informaţii angajează! Iată care sunt cerinţele postului

23 Apr 2023 52656

SRI angajează chimist!

13 Jun 2020 3756

Fără limită de vârstăServiciul Român de Informaţii angajează îngrijitoare în unităţi sanitare. Condiţii

23 Dec 2018 2306

SRI te poate angaja! Te pricepi la calculatoare?

29 Apr 2018 5836

Soldat în SRI. Condiții de angajare

07 Apr 2018 6661

Ai cetăţenie română şi domiciliul în ţară? SRI caută să angajeze

25 Dec 2017 15086

SRI face precizări importante. Sunt vizaţi traducătorii. Oportunitate de angajare în sistem

11 Dec 2017 3477