SRI face precizări importante. Sunt vizaţi traducătorii. Oportunitate de angajare în sistem

Serviciul Român de Informaţii caută să angajeze traducător.


Condiţii generale

cetăţenie română şi domiciliul în ţară;
cunoaşterea foarte bună a limbii române;
cultură generală amplă;
stare de sănătate bună;
conduită civică şi morală corespunzătoare;
respect faţă de valorile şi legislaţia naţională;
loialitate faţă de ţară, principiile şi valorile democraţiei şi statului de drept;
să nu se afle în curs de cercetare, urmărire sau judecată penală sau să nu fi fost condamnat penal;
să nu consume/ să nu fi consumat sau să fi desfăşurat operaţiuni cu substanţe interzise de cadrul legal.

Abilităţi şi aptitudini


nivel superior de inteligenţă;
capacitate de adaptare;

rezistenţă la stres şi în condiţii de program prelungit;
atenţie concentrată şi distributivă de nivel ridicat;
perseverenţă;
dorinţă de perfecţionare continuă;
echilibru psiho-emoţional;
abilităţi de comunicare.

Condiţii specifice

studii universitare cu examen de licenţă;
cunoaşterea foarte bună a cel puţin uneia dintre următoarele limbi străine:
arabă
bulgară
chineză
germană
hindi
maghiară
persană
punjabi
rusă
sârbă/ bosniacă
tătară
turcă
ucraineană
urdu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2579

Ai până în 23 de ani și vrei să lucrezi la SRI?

01 Nov 2023 18124

SRI angajează! Vezi „portretul“ candidatului ideal

26 Oct 2023 2217

Doi cetățeni străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din Constanța

10 Jul 2023 933

„Portiță“ de angajare la SRI! Se cere atenţie la detalii și muncă în echipă!

16 Jun 2023 8897

SRI angajează! Cerințe și responsabilități

14 May 2023 2404

Serviciul Român de Informații angajează! Porterul candidatului ideal

28 Apr 2023 1708

Serviciul Român de Informaţii angajează! Iată care sunt cerinţele postului

23 Apr 2023 52614

SRI angajează chimist!

13 Jun 2020 3737

Fără limită de vârstăServiciul Român de Informaţii angajează îngrijitoare în unităţi sanitare. Condiţii

23 Dec 2018 2277

SRI angajează. Ai nevoie de diplomă de bacalaureat. Unde trimiți CV-ul

05 Aug 2018 8640

SRI te poate angaja! Te pricepi la calculatoare?

29 Apr 2018 5814

Soldat în SRI. Condiții de angajare

07 Apr 2018 6636

Ai cetăţenie română şi domiciliul în ţară? SRI caută să angajeze

25 Dec 2017 15054

Serviciul Român de Informații angajează! Trebuie să ai între 18 și 50 de ani

01 Dec 2017 17450