Locuri speciale de munca

SRI te poate angaja! Te pricepi la calculatoare?

Serviciul Român de Informaţii caută să angajeze specialist IT&C

Condiţii generale

cetăţenie română şi domiciliul în ţară;
cunoaşterea foarte bună a limbii române;
nivel mediu de cultură generală;
stare de sănătate bună;
cunoaşterea unei limbi străine;
conduită civică şi morală corespunzătoare;
respect faţă de valorile şi legislaţia naţională;
loialitate faţă de ţară, principiile şi valorile democraţiei şi statului de drept;
să nu se afle în curs de cercetare, urmărire sau judecată penală sau să nu fi fost condamnat penal;
să nu consume/ să nu fi consumat sau să fi desfăşurat operaţiuni cu substanţe interzise de cadrul legal.

Abilităţi şi aptitudini

nivel superior de inteligenţă;
capacitate de analiză (a necesităţilor, fenomenelor, proceselor, protocoalelor, mecanismelor, soluţiilor tehnice);
atenţie concentrată şi distributivă de nivel ridicat;
capacitate de a concepe şi de a implementa soluţii tehnice;
echilibru psiho-emoţional;
rezistenţă la stres şi în condiţii de program prelungit;
capacitate de adaptare;
perseverenţă;
dorinţă de perfecţionare continuă;
abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă.

Condiţii specifice

absolvent de studii superioare în domeniile: ştiinţe exacte (matematică, informatică), ştiinţe inginereşti (calculatoare şi tehnologia informaţiei, electronică şi telecomunicaţii, inginerie electrică, ingineria sistemelor) sau ştiinţe economice (cibernetică, statistică şi informatică economică, contabilitate şi informatica de gestiune); cunoştinţe în cel puţin unul dintre următoarele domenii: o administrare infrastructuri hardware: servere, staţii de lucru, echipamente de stocare; administrare reţele de comunicaţii: routere, switch-uri, WiFi, Remote Acces Services, VPN, criptare, protocoale de comunicaţii; o administrare servere de aplicaţii: Oracle, Tomcat, J Boss; administrare sisteme de operare: Unix, Linux, Windows, iOS, OS X, Android (cel puţin unul dintre sisteme); sisteme de gestiune a bazelor de date: administrare, programare; programare: Java, Javascript, Spring, C, C++, PHP, Pearl, Python, Assembler, SQL, PL/SQL (cel puţin una din tehnologii); telecomunicaţii: sisteme de comutaţie digitală, sisteme de comunicaţii radio, reţele şi tehnologii de comunicaţii mobile, tehnologie VoIP, servicii de videoconferinţă şi multimedia, sisteme în tehnologie PDH, SDH, DWDM;
securitate IT&C, digital forensic; procesare semnale analogice şi digitale; arhitectura şi utilizarea circuitelor logice programabile (microprocesoare, microcontrolere, FPGA); proiectare, realizare şi depanare circuite electronice.

Toate posturile descrise vor fi ocupate în sistem concurenţial şi se supun condiţiilor generale de acces în Serviciul Român de Informaţii. Dacă eşti interesat trimite-ne CV-ul tău la hr@sri.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fără limită de vârstăServiciul Român de Informaţii angajează îngrijitoare în unităţi sanitare. Condiţii

23 Dec 2018 789

SRI angajează. Ai nevoie de diplomă de bacalaureat. Unde trimiți CV-ul

05 Aug 2018 6485

Soldat în SRI. Condiții de angajare

07 Apr 2018 4089

Ai cetăţenie română şi domiciliul în ţară? SRI caută să angajeze

25 Dec 2017 12835

SRI face precizări importante. Sunt vizaţi traducătorii. Oportunitate de angajare în sistem

11 Dec 2017 2098

Serviciul Român de Informații angajează! Trebuie să ai între 18 și 50 de ani

01 Dec 2017 14813

Serviciul Român de Informaţii, anunţ pentru toţi medicii din România

26 Nov 2017 15230

Ai zece clase? SRI te poate angaja. Detalii

01 Oct 2017 9490

Unul dintre serviciile secrete române face angajări Avantaje şi dezavantaje. Te căsătoreşti doar cu acordul şefului

29 Aug 2017 7568

Probabil cel mai tare anunţ de angajare din acest an SRI te ia în echipă, chiar dacă ai zece clase

26 Dec 2016 20493

Serviciul Român de Informaţii angajează

26 Jul 2016 9147

Vrei să te angajezi în SRI? Iată cum îţi poţi testa aptitudinile de acasă

03 Nov 2012 3884