A doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în perioada 1 – 31 decembrie 2015

 
Joi, 25 februarie a.c., va fi organizată a doua etapă de selecție a celor 100 de câștigători la extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale din data de 17 ianuarie a.c., la care au participat bonurile emise în perioada 1 – 31 decembrie 2015. Fondul de premiere pentru această extragere este de un milion de lei.
 
În prima etapă a extragerii lunare, au fost desemnate ca fiind câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 30 decembrie 2015, cu o valoare de 142 de lei.
 
După centralizarea bonurilor fiscale câștigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 188 cereri de revendicare, fiind depășit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege (cel mult 100 de premii).
 
În urma efectuării unor verificări, s-a constatat că în cazul cererii de revendicare cu numărul unic de înregistrare 56, documentul anexat nu este un bon fiscal, ci o chitanță de plată, și, drept urmare, numărul unic de înregistrare atribuit cererii de revendicare a fost invalidat pentru neîndeplinirea condițiilor legale de participare la extragere, prevăzute la art. 6 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, cu modificările și completările ulterioare.
 
Lista  bonurilor fiscale pentru care au fost revendicate premii la extragerea lunară  din 17 ianuarie a.c. este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale, la următorul link: http://www.mfinante.ro/loteriabonurilor.html?pagina=loteriabonurilor.
 
Detalii despre cea de-a doua etapă de selecție a câștigătorilor Loteriei bonurilor fiscale din 25 februarie 2016:
 
Extragerea va fi organizată în 25 februarie a.c., în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 18.55. Extragerea este publică și va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.
 
Aceasta va consta în extragerea cu urnele Loteriei Române a unui număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 188.

 
Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câștigător, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător (30). Pentru stabilirea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător.
 

Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (188), următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului (30) la baza de referință şi numărul unic maxim atribuit (188), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare, sunt eliminate din listă.
 
Pentru o corectă și transparentă desfășurare a tragerii, informăm că în situația în care numărul unic de înregistrare care a fost invalidat  (numărul 56) va fi extras cu urnele Loteriei Române, extragerea va fi reluată. Totodată, în procesul de aplicare a pasului, numărul 56 nu se ia în considerare, fiind invalidat pentru neîndeplinirea condițiilor legale de participare la extragere prevăzute la art.6 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, cu modificările și completările ulterioare.*
 
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 21 aprilie. Iată ce premii sunt puse în joc

19 Apr 2024 341

Loteria Română Premii substanțiale puse în joc la tragerile Loto de joi

15 Apr 2024 507

Rezultatele tragerilor Loto de duminică, 14 aprilie 2024. Lista numerelor câștigătoare

14 Apr 2024 1007

Loto 6/49 Marele premiu în valoare de peste 1,94 milioane de euro a fost câștigat

12 Apr 2024 540

Tragerea specială la Loteria Română. Lista completă a numerelor câștigătoare

07 Apr 2024 836

Report de peste 1,86 milioane de euro la Noroc şi de 1,66 milioane de euro la Loto 6/49

07 Apr 2024 437

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 7 aprilie. Iată ce premii sunt puse în joc

05 Apr 2024 563

Rezultatele tragerilor Loto - Numerele câștigătoare de joi, 4 aprilie 2024

04 Apr 2024 804

Loteria Română lanseaza Lozul Magnific. Are patru zone de joc

02 Apr 2024 605

Noi trageri la Loto, joi 4 aprilie 2024. Câștiguri de peste 1,56 milioane de euro

01 Apr 2024 589

Rezultatele extragerilor Loto de duminică, 31 martie 2024

31 Mar 2024 796

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 31 martie. Iată ce premii sunt puse în joc

29 Mar 2024 535

Loteria Română Joi, noi trageri Loto. Ce sume pot ajunge în buzunarele românilor norocoși

28 Mar 2024 610

Loteria Română Joi, 28 martie, vor avea loc noi trageri Loto. Ce câștiguri sunt preconizate

25 Mar 2024 530

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 882