BIFE-SIM, târgul internațional de mobilă, echipamente și accesorii, la cea de-a 28 a ediție

BIFE-SIM a avut loc între 12 și 15 septembrie, fiind organizat de Romexpo împreună cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camera de Comerț și Industrie din România. Aceasta a avut loc în Pavilioanele B1 și B2 și au participat peste 230 de comapanii românești și internaționale din țări precum Germania, Austria, Danemarca, Cehia, Polonia, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Elveția și Moldova.
BIFE-SIM își propune să prezinte cele mai noi tendințe în materie de mobilier, târgul fiind organizat în șase saloane tematice: Salonul Clasic, Salonul Design, Salonul Confort, Salonul Bucătării, Salonul Decorațiuni și Corpuri de Iluminat și Salonul Echipamente, Mașini, Utilaje, Materii Prime și Accesorii.
În cadrul târgului au avut loc, cei peste 15 000 de vizitatori au avut parte și de evenimente conexe organizate atât pentru profesioniști cât și pentru cei pasionați sau curioși despre design, mobilă și noile tendințe.

Mobilă living – oferte

Conferința de Design, ajunsă la cea de-a opta ediție, a avut loc în cadrul BIFE-SIM pe 14 septembrie în Pavilionul B3. Temele centrale ale conferinței de anul acesta au fost: utilizarea și optimizarea spațiului de locuit, utilizarea și optimizarea spațiului public și sociologia locuirii. Această conferință este organizată de Romexpo împreună cu Dizainăr și Revista Atelierul. Accesul a fost gratuit, iar publicul vizat a fost în special format din designeri, artiști, studenți la arhitectură sau arte plastice, specialiști în marketing, relații publice, social media sau publicitate, antreprenori și arhitecți.
Proiectul Apartament #better a luat naștere din dorința de a informa publicul cu privire la ce înseamnă un apartament corect din punct de vedere al suprafeței optime și la modul de distribuire sau așezare a pieselor de mobilier. Proiectul este realizat de Romexpo împreună cu Asocația #better și cu ajutorul firmelor expozante și vizează atât latura educativ/informativă (costuri, credite, contracte, etc.) cât și prezentarea practică a unui apartament corect din punct de vedere al distribuirii spațiului, al accesului și al pieselor de mobilier alese în cadrul târgului.

Mobilă living – oferte

Tot la BIFE-SIM anul acesta, vizitatorii au putut să participe la o serie de workshop-uri gratuite cu diferite tematici. Acestea au fost organizate de Atelierele ILBACH cu susținerea Romexpo și au fost opt la număr: Living Table Art – Design/Instalații florale, New Designers in Town – Povești de succes, Inițiere în 3D Studio Max, Marketing 101 for Interior Designers, Home Deco – Plante de interior – Tips & Tricks, Photograhpy Art – Fotografia de arhitectură, Home & Deco Embroidery, Commercial Design – Caracterul inedit vs familiar.
Pentru producătorii de mobilă, Asociația Clubul Român de Mobilă a susținut, cu sprijinul Romexpo, în cadrul târgului, un seminarul ”Digitalizarea. Condiții de supraviețuire în vânzarea mobilei pe piața europeană.”. Acest seminar cu scop educațional a prezentat soluțiile abordate de majoritatea producătorilor de mobilier din Germania și s-a adresat în special companiilor care urmăresc extinderea pe piețele europene.

Mobilă living – oferte

De asemenea, Asociația Producătorilor de Mobilă din România împreună cu Romexpo și firmele expozante au organizat Tombola Vizitatorilor. Câștigătorii au fost extrași pe 15 septembrie și au primit diverse piese de mobilier, decorațiuni sau corpuri de iluminat.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții Constanța Platforma betonată din incinta fabiricii de ciment din Medigidia, extinsă de Romcim SA

17 Mar 2024 536

Data Logic Azimur SRL va mobila și dota cu echipamente TIC cabinetele școlare din comuna Horia, județul Tulcea (DOCUMENTE)

15 Mar 2024 395

Jandarmeria Mobilă Constanța asigură ordinea publică la meciul Farul Constanța vs. CFR Cluj

01 Mar 2024 409

Jandarmii din Constanța fac apel la respectarea ordinii la meciul de fotbal dintre Farul Constanța şi Oțelul Galați

24 Feb 2024 539

Accident în Argeș. O femeie, pieton, rănită grav în urma impactului

12 Jan 2024 812

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1804

Insolvențe Constanța Furnisoft SRL, din Constanța, o nouă cerere de intrare în insolvență!

31 Dec 2023 788

Declarații de avere Constanța Colonelul Florin Bogdan Boca, adjunct al comandantului Grupării de Jandarmi Mobile Tomis, avere și interese (DOCUMENTE)

10 Dec 2023 1019

Societate ce se ocupă cu fabricarea mobilei, înființată la Constanța. Cine sunt fondatori

05 Dec 2023 2649

Știri Constanța Jandarmii prezenți la Mănăstirea “Peştera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin

29 Nov 2023 882

Ce fel de dulapuri să aleg pentru bucătăria mea?

22 Nov 2023 596

Minoră implicată într-un accident rutier în județul Vaslui

30 Oct 2023 828

Firmă nouă de fabricare a mobilei la Constanța. Iată unde își are sediul

11 Oct 2023 1669

O cafea ar fi putut să o coste pe o femeie din Cluj 1400 de lei. Ce s-a întâmplat

07 Oct 2023 1115

Știri Constanța Mai multe persoane depistate cu substanțe interzise la festivalul de muzică electronică Sunwaves (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 1083