ANM Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în județele Constanța și Tulcea

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat astăzi atenționările meteo. Astfel, ANM a emis un cod galben de val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă valabil în intervalul 15 și 16 iulie. Zone afectate: Oltenia, Muntenia, Moldova, vestul Dobrogei, local Transilvania

„În sudul, estul și centrul țării, valul de căldură va persista și local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a teritoriului pe parcursul zilei de joi (15 iulie), iar vineri (16 iulie), mai ales în regiunile extracarpatice“ - au declarat meteorologii.


   Notă: în aceste regiuni vremea se va menține caniculară până la sfârșitul săptămânii.

Potrivit ANM, a fost emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil în intervalul 15 iulie, ora 14:00 – 16 iulie, ora 23:00. Zone afectate sunt Banat, Crișana, Maramureș, local Transilvania și vestul Olteniei

„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp“ - au precizat meteorologii.


   Notă: Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul zonei montane.

A fost emis și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, valabil în intervalul 15 iulie, ora 16:00 – 16 iulie, ora 06:00

Astfel, în județele Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin, precum și în zona montană a județului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35...50 l/mp și izolat 70...80 l/mp.


Sursa foto: ANM
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 846

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

22 Apr 2024 224

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Unde pot fi semnalate problemele cauzat ed vreme

20 Apr 2024 513

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 615

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 379

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 758

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 484

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 720

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1396

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 414

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 667

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 749

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 311

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 755

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 637