Atenționare meteorologică Cod galben și cod portocaliu de ploi, în mai multe județe din țară














 
  • ANM a transmis o informare meteorologică de vreme rea.

Astfel, potrivit meteorologilor, se va semnala cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul 27 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora 10:00, în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și Orientali, în Oltenia și local în Muntenia, Transilvania și nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.


Cod portocaliu de ploi abundente

În intervalul 27 mai, ora 16:00 – 28 mai, ora 21:00, în județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...50 l/mp și pe arii restrânse 60...70 l/mp.                 
La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70...90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 334

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 714

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 451

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 673

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1352

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 401

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 655

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 734

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 308

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 740

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 622

Avertizare de cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

01 Apr 2024 579

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 6474

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

29 Mar 2024 607

Alertă meteo! ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului. Vizată, toată țara

29 Mar 2024 564