Avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică și caniculă. Vizate sunt și județele Constanța și Tulcea

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu, unele de instabilitate atmosferică, altele de caniculă.
Astfel, ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic valabilă astăzi în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.
 

„În cursul zilei de marți (22 iunie) în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creștere. În vestul și sud-vestul teritoriului și izolat în rest indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 34 și 37 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 19...20 de grade“ – a precizat ANM.

 
De asemenea, a fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabil în intervalul 22 iunie, ora 12:00 – 22 iunie, ora 22:00, fiind afectate zonele de munte, Oltenia, Dobrogea, local Moldova, Muntenia și sud-vestul Transilvaniei
 

„În intervalul menționat, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe alocuri și în restul țării“ – au precizat meteorologii.

 
Astăzi a fost emisă și o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervalul 22 iunie, ora 22:00 – 23 iunie, ora 10:00, fiind vizate de atenționare județele Constanța și Tulcea.
 

„În cursul nopții de marți spre miercuri (22/23 iunie) în județele Constanța și Tulcea instabilitatea atmosferică se va menține accentuată. Vor fi ploi torențiale și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 25....35 l/mp și izolat 50 l/mp“ – au mai precizat meteorologii.


 Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată este emis pentru intervalul 22 iunie, ora 12:00 – 22 iunie, ora 22:00 și vizează județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui.
 

„În județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40...60 l/mp“ – au mai transmis meteorologii.

 
Conform ANM, a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură, caniculă și disconfort termic valabilă în intervalul 23, 24 și 25 iunie ce vizează întreaga țară.
 

„În intervalul menționat valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale). Notă: Îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, la deal și la munte, mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină“ – au mai precizat meteorologii.

 
Nu în ultimul rând, un cod portocaliu de val de căldură și disconfort termic accentuat valabil în data de 23 iunie a fost emis pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.
 

„În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade, iar în cursul nopții nu vor coborî, în general, sub 22...25 de grade. Notă: Joi și vineri (24 și 25 iunie), disconfortul termic se va accentua și în Oltenia, Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei“ – au mai adăugat meteorologii.

 
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 284

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 547

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 504

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 429

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 652

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1308

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 560

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 387

IPJ SibiuInstabilitate atmosferică accentuată, ploi și vijelii în cursul acestor zile

16 Apr 2024 213

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 697

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 766

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 471

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 392

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 395

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 468