Cod galben de vânt puternic în Dobrogea

Vânt, Sursa foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 2 aprilie, o informare meteorologică, valabilă de astăzi de la ora 10.00 până luni, 4 aprilie, la ora 03.00, ce vizează precipitații mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului și manifestări de instabilitate atmosferică. 

Astfel, potrivit specialiștilor, în jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații pe arii restrânse, moderate cantitativ.

În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică, se vor transforma local în lapoviță și ninsoare.

La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici.

În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină.

Vântul va avea intensificări sâmbătă, 2 aprilie, în sud, iar duminică, 3 aprilie, în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă.

Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.

Cod galben de intensificări ale vântului în Dobrogea și estul Munteniei

Totodată, este în vigoare și un cod galben de vânt puternic valabil în regiunea Dobrogei și estul Munteniei, începând de astăzi de la ora 10.00, până la ora 21.00.


Temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de 55...65 km/h și izolat peste 70...75 km/h. 

Ninosori însemnate cantitativ la munte

Conform ANM, local, în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în zonele joase de relief din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava și Neamț, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. 

Avertizarea meteorologilor pentru aceste regiuni prevede intervalul 3 aprilie, de la ora 03.00, până pe 4 aprilie, la ora 03.00.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 713

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 539

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 596

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 606

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 383

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 804

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1386

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 609

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 465

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM

13 Apr 2024 770

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 491

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 412

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 408

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 475

Situația umidității solului în Dobrogea. Date agrometeorologice (FOTO)

03 Apr 2024 521