UPDATE Cod Galben în județele Constanța și Tulcea. Suntem sub avertisment de vreme severă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod Galben, valabilă de la ora 05.00 până la ora 11.00, în județele Constanța și Tulcea.

Se semnalează intensificări ale vântului care, la rafală, vor depăși local 55...60 km/h.

Reamintim că ieri, Administrația Națională de Meteorologie, a emis o informare valabilă până mâine la ora 08.00, pentru toată țara, în care principalele fenomene sunt precipitațiile moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, intensificări ale vântului;

În intervalul menționat, vor fi precipitații mai ales în regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte, unde se vor cumula cantități de 15...20 l/mp și izolat 25 l/mp.

Vor fi ploi, mai ales averse și se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureș și Transilvania, începând cu dimineața zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.

În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1 500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70...80 km/h, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.
Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale de până la 50...60 km/h.

UPDATE ora 11.00:
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit Codul Galben pentru judeţul Tulcea până la ora 15.00.

Se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor depăși local 55...60 km/h. 

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenţionare de călătorie pentru SUA, emisă de MAE

02 Feb 2024 653

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1731

ANM a emis avertizări de tip Cod Galben şi Portocaliu de vreme rea. Vizată și Dobrogea

23 Dec 2023 1324

ANM Avertizare meteorologică de vreme severă! Ce zone sunt afectate

13 Dec 2023 1113

RAJA Constanța Situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei

26 Nov 2023 3061

UPDATE. RAJA Constanța Din cauza căderilor de tensiune, zeci de localități, inclusiv municipiul Constanța, sunt afectate de lipsa apei potabile!

26 Nov 2023 5282

Atenție șoferi! Plouă tare la ieșire din Constanța, pe A4! (FOTO+VIDEO)

25 Nov 2023 1187

Drumuri Județene Constanța, gata de acțiune la vreme severă

24 Nov 2023 777

Mai multe localități din județul Constanța, fără apă la robinete! Lista zonelor afectate

19 Nov 2023 908

Incident nefericit în Constanța Un copac a căzut peste o mașină pe strada Dragoslavele (FOTO+VIDEO)

04 Nov 2023 2429

Codul galben de vreme severă a fost prelungit la Constanța! Unde puteţi suna dacă aveţi probleme

27 Jan 2023 1625

RAJA prelungește Comandamentul pentru Situații de Urgență, în urma codului portocaliu

05 Jul 2021 1172

Atenţionare meteo. Cod Galben în judeţul Tulcea

17 May 2021 1413

Cod Galben în județul Constanța. Recomandările poliției

07 Apr 2021 2310

Cod Galben în Dobrogea. Alertă meteo de vânt puternic. Portul Constanța a fost închis

09 Feb 2021 1845