UPDATE Cod Galben de vreme severă în județele Constanța şi Tulcea. Ploi torenţiale şi vijelie

Administrația Națională de Meteorologie a emis, ieri, o informare tip Cod Galben, valabil pentru aproape toată țara, valabil până azi la ora 23.00, care ajunge până la granița cu județelor țării.  

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.


Pentru perioade scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi 20...30 l/mp și pe spații restrânse 50...70 l/mp.

La Constanța va ploua, vor fi rafale puternice de vânt, fulgere și descărcări electrice.


Maxima zilei, în județ va ajunge la 25-26 de grade Celsius.

UPDATE ora 10.00. Actualizare atenţionare meteo:

ANM a actualizat informarea meteo care va fi valabilă, de la ora 10.00 până la ora 23.00, pentru  tot sud-estul României, inclusiv judeţele Constanţa şi Tulcea.

în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în zonele montane, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea.

Vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 20...30 l/mp și pe spații restrânse 50...60 l/mp.


Mai ales în sud-estul teritoriului se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.


Sursa foto: ZIUA de Constanta 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție dacă vrei să călătorești în Grecia! Cod roșu de vreme nefavorabilă. Recomandările MAE

06 Sep 2023 964

Avertizări de vreme severă! Cod galben și portocaliu de vijelii

05 Jul 2023 2055

Avertizare meteo de ploi torențiale și vijelii! Ce spun meteorologii

02 Jul 2023 1773

Vremea pe litoral în perioada următoare

14 Jun 2023 1284

Cod portocaliu în Dobrogea! Averse torențiale și vijelii puternice

27 Jul 2022 1268

Descărcări electrice și averse la Constanța Mesaj RO-ALERT trimis de ISU „Dobrogea“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Jul 2022 3826

Bilanțul furtunii violente de la Constanța. Străzi inundate și copaci căzuți peste mașinile parcate (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jun 2022 8241

Cod galben și portocaliu de vânt puternic și descărcări electrice în județul Constanța. Localitățile vizate

01 Jun 2022 2641

Cod Galben. Avertizare meteorologică pentru Zona Dobrogei, și nu numai. Cât durează

28 Jul 2021 2159

Cod galben și cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină

20 Jul 2021 2160

Cod galben de ploi pentru județul Constanța!

03 Jul 2021 4129

ANM. Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

12 Jun 2021 1931

Nu scăpăm de ploi! A fost emisă o nouă avertizare meteo de vreme severă. Cât durează

10 Jun 2021 1665

Vremea se răcește din nou la Constanța. S-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență

15 Mar 2021 2046

UPDATE2. Averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului Cod Galben în județele Constanța, Călărași, și Ialomița

26 Oct 2020 2851