Din această seară se strică vremea în toată țara. Meteorologii au emis o informare

Din această seară intră în vigoare se srică vremea în toată țara. Meteorologii au emis o informare meteo de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate ce va intra în vigoare astăzi la ora 18.00 până pe 4 septembrie, ora 18.00.
 
Conform ANM, în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest. Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.
 
Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est.
 
Pe parcursul zilei de luni 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.
 
Conform ANM, la sfârşitul acestei săptămâni vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi estice, sâmbătă urmând a se înregistra frecvent maxime termice de 32...34 de grade, în timp ce în rest temperaturile vor scădea treptat. Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 716

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 815

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1386

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 465

Alertă meteo! ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului. Vizată, toată țara

29 Mar 2024 571

Avertizare meteo de ultim moment, emisă de ANM! Vizate Constanța și Tulcea

24 Mar 2024 1377

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Mai multe județe, sub cod galben

11 Mar 2024 1981

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Când expiră informarea meteorologilor

06 Mar 2024 1071

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! În Dobrogea se vor înregistra intensificări ale vântului

13 Feb 2024 1056

Se întorc ninsorile! Anunțul meteorologilor. Cum va fi vremea în Dobrogea

24 Jan 2024 1982

Se întorc ninsorile și vântul puternic! Meteorologii au emis informare meteo pentru toată țara

17 Jan 2024 1319

Tablou de gheață în Portul Tomis! Gerul a împodobit stabilopozii și ambarcațiunile cu decorațiuni glaciale (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Jan 2024 1184

Informare meteo de ger. Atenție la mijloacele de încălzire folosite!

09 Jan 2024 671

ISU GiurgiuInformare meteo de ger. Atenție la mijloacele de încălzire folosite

09 Jan 2024 399

ANM Ger în toată ţară, până joi dimineaţa. Cod galben de vânt în Dobrogea

09 Jan 2024 1140