Iarna își intră în drepturi la Constanța. Zăpadă și temperaturi negative

  • Meteorologii Centrului Regional Dobrogea anunță că în zilele următoare Constanța avea parte de un episod de iarnă în care stratul de zăpadă va atinge 10 - 15 cm.

În această noapte vor fi precipitații mixte la început, care apoi se vor transforma în ninsoare moderată, temperaturile fiind într-o continuă scădere. Vântul va avea intensificări, cu rafale, de 55 - 70 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. În cursul zilei de mâine va continua să ningă și să bată vântul cu putere. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 3 grade, iar cele minime între -4 și -1 grad.

Primăria Constanța este pregătită pentru intervenții, astfel încât activitatea la nivelul municipiului să nu fie afectată de condițiile meteorologice nefavorabile, spune viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, președintele Comandamentului de iarnă.


Pentru aceasta, imediat ce va începe să ningă utilajele vor fi poziționate în mai multe puncte din oraș și vor împrăștia material antiderapant, iar atunci când se va impune vor degaja zăpada de pe carosabil. Stațiile de autobuz, trotuarele, intrarea în unitățile medicale vor fi, de asemenea, în grija autorității locale, imediat ce se va impune deszăpezirea lor. Având în vedere că vântul va sufla cu putere, o echipă de țapinari va fi pregătită să intervină dacă vor exista cazuri de copaci căzuți.

Totodată, amintim agenților economici și asociațiilor de proprietari că, în conformitate cu HCL 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, au obligația de a elibera zăpada de la intrarea în magazine și de pe trotuarele din dreptul imobilelor și să o depoziteze în așa fel încât circulația rutieră și cea pietonală să nu fie afectate, transmite PMC.


De asemenea, pentru oamenii străzii în această perioadă va fi deschis adăpostul din șoseaua Mangaliei, unde beneficiarii vor avea apă caldă și căldură, vor primi hrană și haine de schimb.

Dacă stratul de zăpadă va fi consistent, așa cum anunță meteorologii, rugăm constănțenii să nu folosească autovehiculele personale și să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun la serviciu, care vor funcționa la capacitate maximă, și doar dacă deplasarea nu poate fi amânată. Prezența pe drumuri a autovehiculelor va îngreuna acțiunea utilajelor de deszăpezire, a mai transmis Ionuț Rusu .


Reprezentanții PMC fac apel către toți constănțenii care ies totuși în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă.

Sursă foto: PMC

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 192

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 864

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 721

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 441

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 376

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 839

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 571

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 688

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 414

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 373

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 683

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 587

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 490

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 721

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1398