Prognoza meteo în minivacanța de 1 Mai. Cum va fi vremea pe litoral

Administraţia Naţională de Meterologie (ANM) anunţă vreme deosebit de caldă, cu temperaturi peste valorile normale pentru această perioadă, de sâmbătă până marţi, în majoritatea regiunilor ţării.

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona litoralului, unde valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, respectiv între 16-18 grade Celsius. În partea de vest a ţării, sunt posibile, cu totul izolat, averse slabe şi descărcări electrice, iar temperaturile vor ajunge la 29 de grade în Banat. 

Duminică, vremea va păstra aceleaşi caracteristici, fiind deosebit de caldă în majoritatea regiunilor, mai puţin în zona litoralului, unde temperaturile se vor situa, de asemenea, între 16 şi 18 grade Celsius. Maxima zilei va ajunge la 30 de grade, în Câmpia de Vest.

Pentru ziua de luni, meteorologii anunţă valorile termice cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 19 grade pe litoral şi 29 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 8 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. În anumite zone, dar pe arii restrânse, va fi posibilă ceaţă.

Şi marţi, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi cuprinse, în general, între 20 şi 29 de grade. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii relativ mici, vor fi condiţii de ceaţă.

Sursă: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 284

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 546

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 503

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 429

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 652

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1308

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 560

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 387

IPJ SibiuInstabilitate atmosferică accentuată, ploi și vijelii în cursul acestor zile

16 Apr 2024 213

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 697

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 765

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 471

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 391

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 395

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 467