Prognoza meteo pe trei zile. Pleacă ninsorile, vine gerul

Aria ninsorilor se va restrânge considerabil începând de luni, însă temperaturile scad simţitor în toată ţara. În depresiunile intramontane temperaturile minime vor ajunge chiar la minus 17 grade Celsius.

Duminică dimineaţă va fi ger în estul Transilvaniei, dar şi peste zi va fi o vreme rece în majoritatea regiunilor, cu maxime între -2 grade în depresiuni şi cel mult 7 grade în dealurile Olteniei.  Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, estice, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, unde pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe parcursul zilei şi seara, la munte, unde trecător va spulberă sau va viscoli zăpada, dar şi în Moldova, în Delta Dunării şi pe litoral. Pe spaţii mici, în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, duminică, vremea va fi frumoasă că aspect, dar dimineaţa vor fi temperaturi  sub mediile climatologice specifice acestei perioade. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, în condiţii de cer variabil şi vânt cel mult moderat.

Luni dimineaţă va fi îngheţ în toată ţara şi chiar ger pătrunzător în Transilvania şi local în Maramureş, izolat chiar şi în celelalte zone de deal mai ales, cu minime între -16 şi -2 grade. Frig va fi în cea mai mare parte a ţării şi la amiază, când termometrele vor arăta doar între -4 grade în depresiuni şi nu mai mult de 6 grade în Dealurile Banatului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, mai ales seara şi în noaptea următoare. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, luni, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această dată, în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade.

Marţi  în zori gerul e greu de suportat în Transilvania dar şi prin Maramureş şi chiar prin celelalte zone de deal, minimele vor fi cam între -17 grade în depresiunile intramontane  şi 0 grade în Dealurile de Vest. Deşi până după-amiază valorile termice vor creşte uşor în majoritatea regiunilor, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime de la 0 grade în estul Transilvaniei până la 9 grade în Oltenia. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi pe parcursul nopţii în estul ţării şi la munte, unde pe spaţii mici va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar şi în Moldova şi pe litoral. Mai ales dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, marţi, deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de cele din intervalul precedent, dimineaţa şi noaptea vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade.


Sursa foto: romaniatv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 319

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 593

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 521

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 440

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 658

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1329

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 569

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 408

IPJ SibiuInstabilitate atmosferică accentuată, ploi și vijelii în cursul acestor zile

16 Apr 2024 215

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 713

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 767

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 474

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 397

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 398

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 469