Campanie de informare publică derulată de Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, şi preşedintele Consiliului National al Audiovizualului, Laura Georgescu au semnat, astăzi, 20 septembrie 2013, la sediul MAE, Actul adiţional de prelungire a Acordului de colaborare dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Consiliul Național al Audiovizualului.

Prin prelungirea acestui acord, Ministerul Afacerilor Externe continuă campania de informare a cetățenilor care călătoresc sau locuiesc în străinătate asupra zonelor de risc din diferite regiuni și asupra situațiilor vulnerabile în care se pot găsi aceștia.
„Pe parcursul anului care a trecut, în lume, au apărut conflicte noi, sau au continuat unele mai vechi. În aceste condiţii, am putut constata cât de utile sunt astfel de alerte de călătorie. Continuarea războiului din Siria, conflictele din Egipt, manifestaţiile violente din Turcia, atentatele din Afganistan sau Liban, situaţia tensionată dintre israelieni şi palestinieni, sau faptul că în unele state din Asia, pedepsele pentru deţinerea sau transportul de droguri sunt extrem de drastice, mergând până la pedeapsa capitală. Toate acestea au arătat că este nevoie ca oamenii să fie informaţi despre pericolele la care pot fi expuşi în astfel de zone de risc, şi că această campanie iniţiată de MAE, trebuie să continue”, a afirmat cu acest prilej ministrul Titus Corlatean.

Materialele de informare lansate cu acest prilej cuprind promovarea sistemului MAE de alertă prin SMS, prevenirea traficului de droguri și a traficului de persoane. Materialele video vor fi difuzate atât pe posturile de televiziune, cât și în centrele universitare din țară, în cinematografele din spațiile comerciale, precum și în zonele centrale din București.
Sistemul de alertă prin SMS are ca obiectiv atenţionarea cetăţenilor români care călătoresc în state cu diferite grade de risc.  Astfel, aceștia primesc un mesaj text de avertizare pe telefonul mobil, care conţine coordonatele ambasadelor, consulatelor şi secţiilor consulare ale României din țara respectivă.

O altă campanie de informare inițiată de Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog vizează riscurile la care se expun cetățenii români care se implică în traficul de droguri.
O alta campanie publică a Ministerului Afacerilor Externe în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, vizează informarea cetăţenilor români care doresc să muncească în străinătate asupra pericolului exploatării prin muncă forţată. În ultima perioadă, în contextul mai larg al migraţiei forţei de muncă din România, Ministerul Afacerilor Externe se confruntă cu o serie de situaţii în care este nevoit să intervină pe canale diplomatice pentru asistarea cetăţenilor români care desfăşoară activităţi lucrative în străinătate.
 
 
Tot în acest context, Ministerul Afacerilor Externe va pune la dispoziția cetăţenilor români un sistem de răspuns rapid (Quick Response Code), pentru accesarea în timp real a informaţiilor de călătorie disponibile pe site-ul MAE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 473

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 481

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3736

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 596

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 996

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2622

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3608

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 425

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 969

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 655

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4540

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1177

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 843

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 793